Locuri de muncă în Danemarca. Peste 9.000 de lei pe lună în ferme, șantiere și la curățenie

Angajatorii din Danemarca caută bărbați, femei și cupluri pentru a lucra în diverse domenii, de la cel agricol la cel al construcțiilor și serviciilor. Trebuie spus încă că salariul oferit, în valoare de aproximativ 1500-2000 de euro, este unul mic pentru țara nord-europeană.

Se lucrează în domeniul creșterii și îngrijirii plantelor și animalelor. Un al domeniu de lucru este cel al curățeniei (în case, birouri, diverse clădiri etc), iar un altul – cel al construcțiilor.

Se lucrează cel puțin 37 de ore pe săptămână, iar orele suplimentare sunt mai bine plătite (+50% față de plata normală).

Toate detaliile despre acest loc de muncă și datele de contact ale firmei desemnate pentru a face angajările sunt AICI.

Cazarea este pre-plătită de angajator, iar suma aferentă va fi recuperată de la angajat după primele salarii. Contractele se încheie pe perioade minime de un an.

Despre Danemarca

Danemarca este una dintre cele mai bogate țări din Uniunea Europeană, dar și din lume (locul 5 în clasamentul mondial la produsului intern brut pe cap de locuitor). Statul, o monarhie constituțională, are o populație de doar 5,5 milioane de locuitori. În statul nordic se vorbește daneza, dar o mare parte a populației, în special cea tânără, cunoaște și germana și engleza.

Forța de muncă a Danemarcei este formată din trei milioane de persoane. Cei mai mulți dintre angajați, 77%, lucrează în servicii, în timp ce în industrie lucrează 20,2% din forța de muncă. Agricultura asigură loc de muncă pentru 2,5% dintre angajații danezi. Șomajul în Danemarca este sub 4%.

Țara are și un foarte bun coeficient în topul țărilor în care este cel mai ușor să deschizi o afacere. Danemarca ocupă locul trei în lume la acest capitol.

Alte știri despre Danemarca:

Locuri de muncă pentru români în țările nordice. Nu trebuie să cunoașteți limba

7 motive pentru care Danemarca este cea mai fericită țară din lume

Danemarca, țara unde vântul produce mai mult curent electric decât e nevoie