Locul unde oamenii trăiesc sub pământ de sute de ani

case cavernă guadix
Casele-cavernă din Guadix. Foto: Wikimedia Commons

Cunoscuți drept troglodiți, localnicii din Guadix, o localitate din sudul Spaniei, trăiesc în aceste locuințe subterane de sute de ani, relatează jurnaliștii BBC într-un reportaj dedicat acestui oraș andaluz.

La prima vedere, Guadix seamănă mult cu alte orășele spaniole din sudul țării, având numeroase case cu pereții vopsiți în alb și piațete fermecătoare.

Orașul Guadix are puțin peste 20.000 de locuitori. În vreme ce o parte din populație trăiește în locuințe tipice, spaniolii din cartierul Barrio de Cuevas al orașului („Cartierul cavernelor” în limba română) trăiesc sub pământ.

Colinele din Guadix sunt străpunse din loc în loc de hornuri, de coșuri albe și de porți construite chiar în versanții dealurilor, care amintesc de casele hobbiților din „Stăpânul Inelelor”. Guadix este orașul cu cele mai multe case-cavernă din Europa: aici există peste 2.000 de locuințe subterane.

„Mulți oameni își imaginează grotele ca pe niște locuri umede, murdare și întunecate. Însă acest lucru nu este valabil pentru Guadix”, a povestit pentru BBC José, un bătrân care locuiște într-o astfel de cavernă.

Locuința sa are dormitor, sufragerie, terasă, baie, bucătărie, fiind dotată cu toate utilitățile necesare, de la apă la mobilă.

case cavernă guadix
Casele-cavernă din Guadix. Foto: Wikimedia Commons

„Îmi place să locuiesc aici. Familia mea a trăit aici de generații. Am tot ce îmi trebuie. Nu pot să îmi imaginez cum ar fi să îmi schimb casa pentru o locuință obișnuită. Vara e foarte cald, și sub pământ suntem protejați de căldură. Grotele acționează ca un aparat de aer condiționat natural. Deoarece ne aflăm sub pământ, locuința rămâne relativ caldă și pe timpul iernilor reci”, explicat el.

Orașul unde 80% dintre locuitori trăiesc sub pământ

José crede că grota în care stă are cam 500 de ani vechime: „Mulți dintre prietenii mei locuiesc în caverne și multe clădiri publice sunt și ele tot în grote”.

Biserica, de exemplu, se află într-o cavernă, la fel și Centrul pentru Interpretarea Cavernelor, un muzeu dedicat localității Guadix. De asemenea, există și restaurante și hoteluri care funcționează în grote.

Se crede că unele dintre cele mai vechi grote au fost săpate în urmă cu aproximativ 1.000 de ani, în timpul dominației maure. Dar cele mai multe locuințe-cavernă au fost construite în secolele XV-XVI. Prin urmare, grotele din Guadix nu sunt naturale: ele au fost construite de oameni.

În urmă cu mai multe decenii, casele-cavernă din Guadix erau considerate inferioare locuințelor mai moderne din oraș (un fel de case ale săracilor). Acum însă ele devin tot mai populare, iar mulți localnici le transformă în restaurante, hoteluri sau le închiriază turiștilor pe perioada verii.

guadix locuință sub pământ
Interiorul unei locuințe din Guadix. Foto: Braunecker / pixabay.com

Foto: Braunecker / pixabay.com

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Orașul unde 80% dintre locuitori trăiesc sub pământ

Vă recomandăm și:

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.