Leul românesc a ajuns la cel mai slab nivel din istorie

FOTO: GreatNews lei bani leu
FOTO: GreatNews

Leul a înregistrat a cincea zi consecutivă de scădere față de moneda europeană, ajungând la un minim istoric.

BNR a cotat astăzi un euro la 4,6495 de lei, cel mai scăzut nivel al leului de la introducerea monedei europene.

Devalorizarea leului a început să ia proporții de marțea trecută, când Guvernul a decis că va discuta Ordonanța de Urgență care prevedea modificări ale Codului Fiscal. Ordonanța a fost adoptată și a fost publicată în Monitorul Oficial. Acest document este acum în Parlament, unde urmează să fie votat.

”De multă vreme Banca Naţională subliniază că nu trebuie să tragem concluzii după o zi sau două de creşteri sau de scăderi. Nu sunt creşteri semnificative, e vorba de doar câţiva bani”,  spunea, la sfârșitul săptămânii trecute, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR.

„Cursul este în relativ echilibru. Prin echilibru să se înţeleagă o flexibilitate mai mare. Să nu ne speriem”, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Deprecierea leului nu îi alarmează prea mult nici pe aleși, care continuă să impună măsuri economice nepopulare asupra oamenilor care muncesc în România.

Cea mai recentă dintre ele se adresează salariaților care obțin și venituri din PFA, profesii liberale sau drepturi de proprietate intelectuală. Aceștia nu vor mai avea facilități fiscale de anul viitor.

De anul viitor, salariaţii care obțin venituri din activități independente vor trebui să achite contribuții la asigurări de sănătate și pensie.

Mai mult, trecerea contribuţiilor CAS şi CASS în sarcina angajaţilor de la 1 ianuarie 2018 este un motiv mare de îngrijorare pentru români. Peste 75% dintre angajaţi se aşteaptă la o scădere a salariilor nete, potrivit unui sondaj efectuat de portalul undelucram.ro.

În același timp, 54% dintre respondenţi consideră că măsurile anunţate de guvern nu vor fi implementate de la începutul anului viitor.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.