Lavanda, cultura care aduce venituri de până la 5.000 de euro la hectar

cultură de lavandă
Cultură de lavandă. Foto: lavenderconnection.com

Lavanda, o plantă care a vândut milioane de parfurmuri în întreaga lume și a făcut renumite dealurile din Provence din sud-estul Franţei, a început să fie cultivată și în România. Este o cultură care poate aduce venituri de până la 5.000 de euro pentru fiecare hectar, aşa că unii agricultori români au renunţat la culturile de grâu şi porumb pentru lavandă, informează digi24.ro.

În urmă cu 3 ani, Simona Țiripa a decis să renunțe la culturile de cereale și să planteze lavandă pe terenul său din Scorțaru Vechi, un sat aflat la nici 20 de km de Brăila. A cumpărat semințele din Italia, cu aproximativ 30.000 de lei. Anul acesta speră să obţină aproape trei tone de lavandă verde, adică undeva la o tonă de floare uscată. De pe urma acesteia ea speră să obțină un profit de aproximativ 20.000 de lei.

„Dacă totul merge bine, în special pentru desfacere, de ce nu, agreăm ideea de extindere, de distilare a lavandei pentru obținerea uleiului”, a povestit pentru postul de televizune Simona Țiripa.

În Timişoara, cultivatorii de lavandă au început deja să facă profit. Acum 5 ani, dupa o excursie în Toscana unde s-au îndrăgostit de lavandă, soţii Panait au renunţat la posturile lor în multinaţionale. Au început cu o cultură de puţin peste un hectar, iar acum au deja peste 40 de hectare.

Ei vând lavanda firmelor din industria farmaceutică.

„Undeva între 2.000 şi 5.000 de euro un venit strict de pe cultură de un hectar dacă se orientează en-gros. Noi încercăm şi en-detail, sunt nişte bani în plus lângă”, a explicatTudor Panait pentru digi24.ro.

Agricultorii spun că întreţinerea acestor culturi nu este grea deloc deoarece planta este rezistentă atât la căldură mare, cât şi la ploi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în IT pentru români în străinătate
Locuri de muncă în Germania. O firmă oferă și alocație pentru copiii angajatului
Ai spirit de meșter? Cele mai avantajoase oferte la unelte de la eMag

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.