Lari Giorgescu, despre piesa de teatru „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”

piesa de teatru Dumnezeu se îmbracă de la second hand
Lari Goergescu și Dorin Andone Foto:tnb.ro

Lari Giorgescu este unul dintre cei mai apreciați actori ai tinerei generații, iar în acest sfârșit de săptămână va juca rolul principal în spectacolul „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”, în regia lui Ion Caramitru.

Montată pentru prima oară în România, piesa de teatru vorbește despre povestea unui pian călător prin epoci, spusă de oameni ai zilelor noastre în dialog cu ființe dragi din trecut.

Alături de Lari Giorgescu, pe scenă vor mai urca Dorin Andone, Carmen Ungureanu, Armand Calotă, Teodora Mareş, Ioan Andrei Ionescu şi Florina Cercel.

Actorul a fost invitat astăzi la emisiunea „Adevărul live” unde a vorbit despre contribuția sa la piesa de teatru de la Teatrul Național, care va avea premiera pe 12 decembrie, de la ora 19.30 în Sala Studio.

„Personajul meu este un hoţ. Din cauza problemelor sociale și a unui context nefavorabil, este nevoit să ajungă hoț. În momentul în care merge să fure din casa unui om bogat, descoperă pianul mamei sale în acea casă. Este o comedie foarte bună, care se montează foarte rar la momentul de față și un text extrem de actual. Este povestea a doi hoți care ajung să fure de la hoți”.

Horațiu Mălăele trebuia să monteze pentru prima dată piesa de teatru

„Ion Caramitru înţelege foarte bine perioada comunistă. În spectacol, se aude inclusiv vocea lui Ceauşescu. Un sistem poate să afecteze viitorul unei anumite persoane. Datorită domnului Caramitru, am înţeles mai bine perioada respectivă”, a mai spus actorul în vârstă de 28 de ani”.

„Este un rol foarte frumos și mă simt foarte bine făcându-l. Propunerea asta m-a onorat încă de la început. În primul rând pentru că este un text care se montează pentru prima dată în România și a fost o provocare pentru toată lumea, mai ales pentru domnul Caramitru care era foarte entuziasmat încă de la început. Și-a făcut, după părerea mea, o distribuție foarte bună. Ceea ce e foarte special este că personajul meu generează întreaga poveste și acțiune, toată această lume fabuloasă pe undeva”.

Ion Caramitru a vorbit despre piesă într-un comunicat pentru Mediafax și a dezvăluit cum a ajuns să monteze piesa de teatru, după ce Horațiu Mălăele a avut primul această ocazie.

„Eu am fost mâna a doua care a atins textul, la second-hand cum s-ar zice, prima dată aflându-se în mâinile lui Horaţiu Mălăele, care ar fi montat-o probabil la Râmnicu-Vâlcea. Cred că Dumnezeu a vrut să ajungă la mine. O piesă cu o structură de text în puzzle, cel puţin aşa am văzut-o eu. Povestea de bază este desfăcută în mai multe compartimente, reprodusă în mai multe epoci, refăcută abia în final pentru înţelegerea deplină a poveştii. Ca stil, are şi un soi de umor frust şi unul de derivat, are foarte multe trimiteri într-o simbolistică care sparge tiparele timpului şi spaţiului

Piesa de teatru are următorul program în lunile decembrie și ianuarie:

12 Dec 2014 (Sala Studio)19:30, 13 Dec 2014 (Sala Studio)19:30, 18 Dec 2014 (Sala Studio)19:30, 27 Dec 2014 (Sala Studio)19:30, 28 Dec 2014 (Sala Studio)19:30, 03 Ian 2015 (Sala Studio)19:30, 04 Ian 2015 (Sala Studio) 19.30.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.