La revedere, gropi! Apar drumurile din panouri solare

FOTO: Wattway
FOTO: Wattway

Divizia Wattway a companiei Colas, care face parte din grupul francez Bouygues, lucrează la construirea unor panouri solare care să poată fi încorporate în suprafața drumurilor publice. Acestea ar urma să suporte chiar și greutatea unor camioane cu 18 roți.

Potrivit Bloomberg, la acest proiect se lucrează de mai bine de cinci ani, iar în faza de testare finală se construiesc 100 de piste. Tehnologia ar urma să fie comercializată începând cu 2018, dacă totul funcționează așa cum și-au propus proiectanții.

„Dorim să descoperim o a doua viață a drumurilor. Astfel se pot elibera terenurile care ar putea fi utilizate în agricultură”, a declarat directorul departamentului de tehnologie din cadrul companiei Colas, Philippe Harelle.

Au fost montate panouri solare care ar ocupa o suprafață de aproximativ 2800 de metri pătrați pe șoselele din mica localitate franceză Tourouvre.

Aceste panouri ar trebui să genereze lumină pentru un oraș de aproximativ 5.000 de locuitori. În prezent, un metru pătrat de panouri speciale pentru drumuri costă în jur de 2.500 de euro.

În acest preț intră montare și mentenanța. Însă producătorii spun că până în 2020 ar putea ajunge la prețuri mult mai mici, care să concureze cu cele ale panourilor clasice.

Proiecte de testare vor mai fi și în zone din Canada, Statele Unite, Africa, Japonia și alte țări din Uniunea Europeană. „Încercăm să vedem care sunt limitele, ar trebui să suporte și un plug de zăpadă”, mai sublinează Harelle.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.