Jandarm, către Mihai Șora: „Mișcă-te mai încolo, moșule!”

FOTO: Mihai Șora/Facebook
FOTO: Mihai Șora/Facebook

Filosoful Mihai Șora, în vârstă de 101 ani, spune că a fost bruscat de jandarmi, iar unul i s-a adresat cu apelativul „moșule”.

„Dacă un jandarm îmi spune „Mişcă-te mai încolo, moşule!”, nu mă supăr: pot înţelege că Jandarmeria română vrea să „elibereze” cutare metru pătrat din Piaţa Victoriei; nu e cea mai fericită formulă de adresare, dar treacă! (am auzit atâtea, într-o viaţă de om).

Însă când 10-15 băieţi (musculoşi, bine hrăniţi şi echipaţi) mă turtesc în pătrăţelul meu, ceva îmi spune că Jandarmeria română este, în clipa de faţă, altceva decât ar trebui să fie”, spune scriitorul pe pagina sa de Facebook.

Opt persoane participante la manifestația de miercuri seara din Piața Victoriei din Capitală au fost ridicate de jandarmi.

Printre persoanele ridicate de jandarmi s-a aflat și un jurnalist german. Este vorba despre jurnalistul Paul Arne Wagner, care a povestit întreaga experiență prin care a trecut. Wagner a realizat un documentar despre Liviu Dragnea, în județul Teleorman, intitulat „Aici nu-l avem decât pe Dragnea”.

„În urma incidentelor din Piaţa Victoriei provocate de un grup de persoane care a blocat traficul pe bulevardul Aviatorilor, jandarmii au condus la secţie opt persoane care vor fi identificate şi ulterior stabilite măsurile de sancţionare. Recomandăm persoanelor care participă la manifestaţii în spaţiul public sa respecte şi drepturile celorlalţi cetăţeni care desfăşoară alte activităţi”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.

În timpul protestelor de miercuri seară, la care s-au aflat în jur de 4.000 de oameni, au fost mai multe incidente între manifestanți și jandarmi. La proteste au ieșit oameni și în alte orașe din țară, precum Iași, Cluj sau Brașov.

 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.