Iohannis: Între mine și Ponta e o diferență de maxim 1%

Klaus Iohannis (FOTO: Wikipedia)
Klaus Iohannis (FOTO: Wikipedia)

Klaus Iohannis, candidatul Alianței Creștin Liberale la prezidențiale, a declarat că, potrivit unor sondaje recente realizate de partidele care îl susțin, diferența între el și Victor Ponta, susținut de PSD-UNPR-PC, este sub 1%.

De asemenea, Iohannis a spus că sondajele efectuate la comanda PSD sunt făcute pentru a manipula. „Aceste sondaje sunt folosite pentru a induce în electorat ideea că un anumit candidat stă senzațional de bine și nu are rost să mai votați, că oricum câștigă Ponta. Este o manevră electorală și sper să nu fie foarte mulți alegători care cred. Sondajele de partea echipei Ponta arată că este o diferență mai mare, sondajele noastre arată, și pot să vă spun că nu au fost manipulate, o diferență, în ultima săptămână, între noi, de maximum 1%, care este considerabil sub marja de eroare. Suntem la egalitate”, a declarat Iohannis, la Digi 24.

În aceeași emisiune, Klaus Iohannis a spus și că Victor Ponta a refuzat o a treia confruntare cu el.

„Eu sunt aici, dar Victor Ponta a refuzat o nouă confruntare. Am înțeles în primul tur că a refuzat, dar și în turul al doilea? El a refuzat să discute o dezbatere publică cu o platformă comună. El nu a avut un minim respect să participe”, a mai spus Klaus Iohannis.