Investiție ciudată în România. Povestea „casei profesorilor” izolate pe un deal

FOTO: Captură Știrile ProTV
FOTO: Captură Știrile ProTV

Inspectoratul Școlar din Suceava a investit două mililoane de euro într-o nouă clădire a Casei Corpului Didactic. Problema este că noul sediu în care ar trebui să se formeze dascălii este amplasat în vârful unui deal, fără acces la drumurile publice sau utilități, potrivit Știrile Pro TV.

Construcția, începută în 2010 în comuna Șcheia din Suceava, este în prezent părăsită. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava a spus că „locația nu este „meritul” conducerii actuale” și nu poate da un răspuns cu privire la alegerea locului pentru construcția clădirii.

Investiția a fost aprobată în 2009, iar locul ar fi fost ales de fostul director. Potrivit proiectului, în Casa Corpului Didactic, profesorii ar fi trebuit să vină la cursuri de pregătire și să li se pună la dispoziție o bibliotecă, un amfiteatru și mai multe locuri de cazare.

„Dacă aș putea aduce această clădire spre interiorul orașului, ar fi fost cea mai reprezentativă clădire a Casei Corpului Didactic din țară”, a declarat directorul Casei Corpului Didactic Suceava, Constantin Mărgineanu.

Deși nu există gaz, drum și alte utilități în apropiere, clădirea a primit și anul acesta 1,8 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor.

Mai mult, se pare că din cauza construcției șoselei de centură a Sucevei clădirea nu ar mai putea fi racordată la utilități, chiar dacă va fi gata.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorlor GreatNews: 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.