integru.org – Siteul care vrea să scape educaţia românească de cultura plagiatului

integruorg
integru.org analizează acuzaţiile de plagiat din România

integru.org se doreşte a fi un site care să redea oamenilor încrederea în „cercetarea şi educaţia românească în ansamblu”.  Pentru început, sunt analizate câteva acuazaţii de plagiat, printre care şi lucrarea premierului român Victor Ponta.

„Cercetarea şi educaţia românească are un imens potenţial şi are numeroşi cercetători de mare valoare, care merită şi au nevoie de ajutorul nostru”, se arată pe integru.org.

integru.org a analizat deja cazul de plagiat al lui Victor Ponta, dar şi alte două cazuri mai puţin cunoscute publicului român:

– Rodica Roxana Anghel, pentru o lucrare redactată în iulie 2009 şi publicată în Revista Română de Comunicare şi Relaţii Publice. Cazul pe larg, pe integru.org

„Este un exemplu clasic de „cut and paste” şi doar o mică parte din text pare a fi originală”, se pronunţă un profesor al Universităţii Cambridge, Dr. David Whitley. Un alt coleg de la Cambridge şi alţi doi profesori universitari britanici (de la London School of Economics and Political Science şi Loughborough University) sunt de aceeaşi părere.

– un grup de doctoranzi şi profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, pentru o lucrare redactată în 2011 şi publicată în revista Acta Medica Marisiensis. Cazul pe larg, pe integru.org

Toţi cei patru cercetători care s-au pronunţat până acum cred că este un exemplu extrem de clar de plagiat. 

Siteul integru.org a fost prezentat şi de revista Nature, într-un articol care poate fi consultat AICI.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.