Îngrijorare din Italia. În proiectul de guvernare ar apărea ieșirea din zona euro

Luigi di Maio, președintele partidului Mișcarea 5 Stele FOTO: Facebook

Bursa de la Milano a deschis în această dimineață cu o scădere de 0,75%, cea mai mare de pe bursele europene. Această pierdere vine ca urmare a publicării unui text care ar reprezenta schița unui „contract de guvernare” între partidul de extremă dreapta Liga Nordului și populiștii de la Mișcarea 5 Stele, cele două formațiuni politice care s-ar fi înțeles să guverneze.

Potrivit jurnaliștilor de la AFP, în document este evocată inclusiv o posibilă ieșire din zona euro, dacă nu se ajunge la noi acorduri între Italia și Uniunea Europeană.

Printre altele, în document se cere renegocierea tratatelor europene și anularea unei datorii de 250 de miliarde de euro către Banca Centrală Europeană.

În documentul de 39 de pagini se mai spune că se dorește introducerea unor măsuri „tehnice de natură economică şi juridică, ce le-ar permite statelor membre să iasă din Uniunea monetară şi prin urmare să-şi recapete suveranitatea monetară”.

Mișcarea 5 Stele și Liga au încercat să reducă efectele acestui text și au explicat că încă se lucrează la document și nu ar corespunde cu ce s-a publicat în presă. Reprezentanții celor două formațiuni au spus că a fost „radical” schimbat conținutul în special în ceea ce privește zona euro, iar cele două părți ar fi decis „să nu pună în discuție moneda unică”.

Liderii celor două partide au ajuns duminică la un acord pentru a guverna împreună. Președintele italian Sergio Mattarella a avertizat recent că, în cazul în care nu este format un nou guvern, partidele din Italia vor intra într-un tur de alegeri parlamentare anticipate.

Marele câștigător al alegerilor parlamentare din Italia, care au avut loc la începutul lunii martie, este partidul Mișcarea 5 Stele, condus de politicianul în vârstă de 31 de ani Luigi di Maio, care a obținut 32% din voturi.

Partidul lui Silvio Berlusconi, Forza Italia, a luat 14%, și a fost depășit de Liga Nordului, condus de Matteo Salvini, care a primit 17% din voturi. Partidul Democrat, al fostului premier Matteo Rezni, a luat doar 18,7%. Alte partide mai mici au primit 6% din voturi.

DISTRIBUIȚI
Ionuț Fantaziu
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.