Inima DEX Online. Omul care a scris patru Biblii de cuvinte pentru cel mai mare dicţionar românesc

Laurentiu_Baschir
Laurenţiu Başchir, cel mai activ voluntar DEX Online

E greu de crezut că nu ai intrat măcar o dată în viaţă pe DEX Online, site pe care găsim, laolaltă, mai toate dicţionare româneşti. Omul despre care vom vorbi mai jos a introdus, de unul singur şi neplătit de nimeni, cam a opta parte din tot ce găsim pe DEX Online. 50.575 de cuvinte şi definiţiile acestora. 13.165.155 de caractere. Ca să vă faceţi o idee, Biblia are vreo 3,1 milioane de caractere.

Proiectul DEX Online a început în 2001, dar Laurenţiu Başchir s-a alăturat în 2005 efortului depus de echipa de voluntari strânsă în jurul lui Cătălin Frâncu, un fost angajat român al companiei Google. În acel an, Laurenţiu a luat în braţe „Marele dicţionar de neologisme” şi a introdus câteva sute de definiţii. Primul cuvânt a fost „limul”.

Termenul defineşte un artropod marin, comestibil, cu corpul acoperit de o carapace chitinoasă în formă de scut şi terminată cu o coadă ca o spadă. La acea vreme, DEX Online avea vreo 40.000 de definiţii. Acum, are de peste 10 ori mai multe – 421.000.

90 de dicţionare din bibliotecă „urcă” pe net

Inginer în Tulcea, Laurenţiu Başchir (39 de ani) strânsese vreo 90 de dicţionare în biblioteca sa. Şi s-a gândit că nu ar fi deloc rău ca toţi românii să le poată consulta rapid, printr-o simplă căutare, pe un site.

„Dorinţa de a ajuta echipa DEXONLINE a apărut după ce am observat lipsa anumitor dicţionare de „nişă” care puteau completa definiţiile existente din  DEX’98, Dicţionarul de Neologisme ş.a. De asemenea, doream să introduc şi noi noţiuni (nume de personalităţi, regiuni, termeni religioşi, muzicali)”, spune voluntarul, într-un dialog purtat cu greatnews.ro.

Toţi termenii muzicali. Urmează dicţionarul interbelic

A introdus, de unul singur, tot Dicţionarul Etimologic Român, semnat de marele lingvist român Alexandru Ciorănescu. A tastat, de asemenea, vreo 90% din dicţionarul de argouri, 95% dintre termenii religioşi şi tot dicţionarul de termeni muzicali. Multe dintre arhaisme au fost adăugate tot de el şi numeroase astfel de cuvinte reuşesc să supravieţuiască în minţile românilor tocmai datorită prezenţei lor în DEX Online.

A introdus şi continuă să introducă acei termeni din Dicţionarul Enciclopedic care nu se găsesc deja pe site. Tot acum, e implicat într-un proiect extrem de interesant. Alături de o altă supervoluntară a proiectului DEX Online, Laura Gellner, Laurenţiu introduce Dicţionarul Limbii Româneşti, scris de August Scriban în 1939, o mărturie fabuloasă despre limba română în perioada interbelică.

4-5 ore pe zi

Adăugarea de cuvinte pe DEX Online îi ia zilnic 4-5 ore, rare au fost zilele în care a lucrat mai puţin de 3 ore pe zi. Chiar dacă nu a fost plătit pentru asta, are parte de recompense. Dincolo de cea simbolică – pe DEX Online, sub definiţie apare numele voluntarului care a adăugat cuvântul – e şi o recompensă cât se poate de palpabilă: îmbogăţirea numărului de cuvinte din vocabularul propriu.

„După ce am editat mai mult de 50.200 de definiţii, în mod normal, mai mult de 10-15% nu poţi reţine, dar pentru unele cuvinte, când le reîntâlneşti în alte contexte, îţi aduci aminte de definiţia în ansamblu, sau domeniul din care vin, ceea ce e un lucru câştigat. Dar pentru mine fondul de cuvinte de bază cât şi cele specializate le-am aflat în timp, din lecturarea cărţilor din diverse domenii (beletristică, ştiinţă, dicţionare etc.) şi nu în ultimul rând dintr-un hobby, rezolvarea definiţiilor cu dublu sens din Revista Flacăra (de peste 25 de ani)”.

Pentru Laurenţiu şi întreaga echipă DEX misiunea este departe de a fi încheiată, chiar dacă dicţionarul online are de vreo şapte ori mai multe definiţii decât există în DEX 98, de exemplu (acesta conţine vreo 65.000 de definiţii). „Mai avem multe definiţii de introdus”, spune Laurenţiu, probabil cu gândul la volumele din Dicţionarul Enciclopedic şi la Dicţionarul interbelic, ale căror cuvinte aşteaptă cuminţi să intre în cel mai mare dicţionar al românilor: DEX Online.

TOPUL contribuţiilor manuale la DEX Online

Doi oameni, Laurenţiu Başchir şi Laura Gellner, au introdus nu mai puţin de 28% din cele 420.000 de definiţii care sunt acum pe DEX Online. Dacă adunăm numărul de caractere scrise de cei doi, strângem vreo 7-8 Biblii. Curios este că Laurenţiu şi Laura nu se cunosc.

„Laura Gellner face o treabă excelentă de foarte mulţi ani. Îi respect munca pe care a depus-o în trecut (n.r. a introdus cele mai multe cuvinte din DEX 98 şi tot Dicţionarul de Neologisme) cât şi în prezent. A fost o provocare să o pot depăşi în clasament (5 ani de muncă mi-a luat). Nu o cunosc personal şi nici online. Dar îi urez multă sănătate, că mai avem multe definiţii de introdus”, spune Laurenţiu.

Alături de ei, merită amintiţi şi următorii

top_voluntari_dex 

Listă completă a voluntarilor, aici.

„Realitatea vieţii este că adesea cel care concretizează un proiect nu este savantul care l-a studiat toată viaţa; nu este inginerul care ştie să dimensioneze perfect sistemul; nu este afaceristul care investeşte bani; nu este altruistul care ţine morţiş să lase ceva în urmă; şi nu este vizionarul care anticipează impactul social al acelui proiect. Cel care concretizează un proiect este cel care, până la urmă, se apucă de treabă”

Cătălin Frâncu, iniţiatorul proiectului DEX Online

Dacă îţi place această campanie şi crezi că ea merită să fie urmărită de prietenii tăi, poţi da un Like/Îmi place pe pagina noastră de Facebook.

Următorul articol al campaniei „DEX, file de poveste” va fi publicat marţi. Puteţi consulta o altă serie de articole dedicate limbii române, AICI.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.