NASA tocmai a publicat o serie de imagini absolut minunate cu cea mai mare planetă din Sistemul Solar

jupiter juno
NASA / SwRI / MSSS / Gerald Eichstädt / Seán Doran © CC NC SA

Sonda spațială Juno, trimisă de NASA pe orbita planetei Jupiter, a trimis o serie de imagini excepționale cu cea mai mare planetă din Sistemul Solar.

În fotografiile realizate de Juno se observă în mare detaliu norii de gaz și de praf încolăciți ai acestui gigant gazos.

NASA a marcat momentul publicării imagnilor pe Twitter printrr-o serie de adjective menite să descrie superbele imagini realizate de Juno:

„Uimitor (adjecitv)
Definiție – ceea ce produce uimire
Sinonime – incredibil, grozav, fabulos, miraculos, minunat, sublim, superb, surprinzător”

Sonda spațială Juno a fost lansată de NASA pe 5 august 2011 și a ajuns pe orbita lui Jupiter abia după 5 ani de călătorie prin Sistemul Solar, la data de 5 iulie 2016. De atunci Juno a transmis numeroase informații și fotografii fascinante cu această planetă.

Jupiter este a cincea planetă de la Soare și totodată cea mai mare din Sistemul Solar. Este un gigant gazos, având o masă egală cu a mia parte din cea a Soarelui. Este interesant de menționat că Jupiter are o masă de două ori și jumătate mai mare decât cea a tuturor celorlalte planete din Sistemul Solar împreună.

Potrivit programului, Juno trebuie să stea pe orbita lui Jupiter timp de 2 ani și să realizeze 37 de rotiri în jurul planetei. Apoi ea va ieși de pe orbită și se va dezintegra în atmosfera lui Jupiter.

jupiter juno
Foto: NASA / SwRI / MSSS / Gerald Eichstädt / Seán Doran © CC NC SA
jupiter juno
NASA / SwRI / MSSS / Gerald Eichstädt / Seán Doran © CC NC SA
jupiter juno
NASA / SwRI / MSSS / Gerald Eichstädt / Seán Doran © CC NC SA
jupiter juno
NASA / SwRI / MSSS / Gerald Eichstädt / Seán Doran © CC NC SA
jupiter juno
Foto: NASA / SwRI / MSSS / Gerald Eichstädt / Seán Doran © CC NC SA
jupiter juno
Foto: NASA / SwRI / MSSS / Gerald Eichstädt / Seán Doran © CC NC SA

Juno este prima misiune spre Jupiter care folosește panouri solare în loc de generatoare termoelectrice precum programele Pioneer10, Pioneer11, programul Voyager, Ulysses, Cassini-Huygens, New Horizons sau Galileo. De asemenea, Juno a realizat cea mai lungă călătorie alimentată de energie solară din istoria explorării spațiale.

Costul total al misiunii Juno este de aproximativ 1,1 miliarde de dolari.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here