Imagini de necrezut de la un spital din Timișoara au apărut pe Facebook. Reacția primarului orașului

Această imagine a fost surprinsă într-un spital din Timișoara Foto: Anamaria Czap / Facebook

O tânăra care are bunicul internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a postat pe Facebook două imagini dintr-un salon de bărbați. Fotografiile prezintă o încăpere insalubră, învechită, murdară, în care stau laolaltă 8-9 pacienți.

După apariția imaginilor în mass-media, primarul Nicolae Robu a declarat că aceste instantanee sunt reale, dar că există și o altă față a spitalului. El a cerut explicații conducerii spitalului și a aflat cum s-a ajuns la această situație.

Iată postarea tinerei Anamaria Czap:

”Pentru cei care m-au acuzat că denigrez Spitalul, primarul, că vreau să arunc cu noroi în Timișoara, că denaturez adevărul și că am mai și avut ceva de câștigat, țin să vă informez că realitatea mea, a bunicului meu este asta, cea prezentată în postarea de mai jos. Nu contest că exista acele super saloane despre care vorbesc unii dintre voi și chiar domnul primar, cu paturi elegante și lenjerii tocmai scoase din ambalaj. EU nu le-am văzut, bunicul meu de 87 de ani stă în acel „salon”, împreună cu alți 7 sau 8 colegi de suferință, mănâncă în acele condiții, își ține lucrurile în acele noptiere infecte.

Aceste saloane mizerabile nu ar mai trebui folosite!!!

Vă rog, dacă nu ați fost să vedeți cu ochii voștri cum arată saloanele, nu mai comentați aiurea!

Anul 2018, România, Timișoara, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș!!!

Nu mai am cuvinte să comentez….cred că imaginile spun totul…. Spun doar că mai trebuie să mergeți la multe concerte, cu spectacole ale marilor artiști, pentru a aduce spitalul la niște condiții puțin mai ridicate decât cele din lagărele de concentrare…. Donați în continuare bani pentru a crește buzunarele celor aflați la conducere!!!

Și sfatul meu….încercați să vă păstrați sănătoși….dacă ajungeți aici, mai mult ca sigur că mult nu o veți mai duce.”

Răspunsul primarului Timișoarei, Nicolae Robu, a venit tot pe Facebook:

”În mediul online și pe posturile naționale TV fac vâlvă niște poze din Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara. Din păcate, acele poze sunt actuale și prezentarea lor este legitimă. Ceea ce este, însă, incorect este că nu se spune că cea mai mare parte a Spitalului are deja altă față, așa cum puteți vedea în pozele de mai jos. După zeci de ani -aproape o jumătate de secol!- în care nu s-a făcut nimic, acum se desfășoară o mulțime de lucrări! Și asta, pt că, în timp ce predecesorilor decidenți de pe parcursul acelor zeci de ani nu le-a păsat, MIE ÎMI PASĂ! Ironia sorții este, ca de obicei, că nimeni nu a spus nimic când nu s-a făcut nimic, vinovații nefiind deranjați, vâlva este acum când se face și multe sunt deja făcute! Dar, eu merg înainte cu fruntea sus! Cu conștiința împăcată că mi-am făcut și îmi fac datoria!

[wpshortcodead id=”5a758cf636b5d”]

P.S. Conducerea spitalului mi-a explicat că a fost nevoită să cazeze bolnavi în acele saloane groaznice -acesta este termenul pe care-l consider potrivit realității!-, neavând alternativă (saloanele în discuție sunt deja intrate în reabilitare, le-au fost schimbate ușile și geamurile și răzuiți pereții în vederea zugrăvirii; în curând, și ele vor arăta ca cele din pozele de mai jos)”, a scris primarul, atașând mesajului fotografiile de mai jos.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.