Idei de afaceri în agricultură. Cât te costă o plantație de cătină

Tot mai mulți români, atunci când își fac lista cu idei de afaceri în agricultură, sunt interesați de o plantație de cătină. Este căutată pe piață datorită conținutului ridicat de vitamina C. Din cătină se fac produse care protejează pielea și despre care se spune că întăresc sistemul imunitar.

Dacă o plantație de cătină este pe lista de idei de afaceri în agricultură trebuie să știți că pentru înființarea unui hectar aveți nevoie de un buget de aproximativ 3.000 de euro.

Pe lângă această sumă mai aveți nevoie anual de aproximativ 1.500 de euro pentru întreținere.

Însă agricultorii spun că merită fiecare eurocent investit și că e dintre idei de afaceri în agricultură de succes. Prima producție serioasă apare după trei ani de la plantare.

Agricultorii recomandă mare atenție în primii doi ani. În această perioadă, pământul trebuie să fie foarte bine curățat de orice buruiană.

Idei de afaceri în agricultură. 8.000 de euro profit la hectar

În al treilea an, plantația de cătină dă o recoltă de aproximativ 12 tone la hectar. Însă, din următorii ani se poate ajunge chiar și până la 20 de tone la hectar. Fructele cătinei se recoltează spre sfârșitul verii, de la jumătatea lunii august. Procesul de culegere se prelungește până la jumătatea lunii septembrie.

Pe piață, kilogramul de cătină este aproximativ 2 euro. Un calcul al celor care au pus plantații de cătină arată că la un hectar se poate obține un profit și de 8.000 de euro. Astfel, investiția ar putea fi acoperită și ar putea aduce profit imediat după primii trei ani de la cultivare. Cătină are o perioadă de prodicție de până la 25 de ani.

Cei care sunt în căutare de idei de afaceri în agricultură și vor să înființeze o plantație de cătină au la dispoziție și fondurile europene. Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală puteți apela la măsurile „121 – modernirea explotațiilor agricole” și „121 – tinerii fermieri”.

Cei care au idei de afaceri în agricultură și vor să acceseze fonduri europene trebuie să știe că România are alocat un fond de 8 miliarde de euro de la UE, până în 2020.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte articole cu aceeași temă: