Două antreprenoare au înființat, în urmă cu un an, un atelier de jucării realizate din materiale textile, într-o comună din județul Dâmbovița, care numără sub 5.000 de locuitori.
Din atelierul înființat de Loreta Isac şi Mihaela Vasiloi ies lunar până la 200 de jucării din textile fabricate după desene realizate de copii, jucării schiţate de designeri români, genţi, huse pentru laptop sau decoraţiuni din fetru.
În prezent, cea mai mare parte a comenzilor vin din zona corporate. De exemplu, pentru Crăciun, atelierul a produs 600 de jucării din textile, care au fost realizate în două săptămâni, dar a avut şi o comandă care a necesitat realizarea a 12.000 de forme pentru globuri din fetru.
Afacerea este una socială, iar suma investită pentru demararea acesteia a fost de 32.000 de euro. Banii au fost cheltuiți pentru a închiria şi dota casa în care funcționează atelierul, dar şi pentru a asigura stocul de materiale şi salariile pentru primul an de funcţionare.
În prezent, la atelierul din comuna dâmbovițeană Măneşti lucrează două persoane.
„Noi lucrăm de mai mult timp pentru o organizaţie care ajută persoanele dependente de alcool şi de substanţe toxice. ONG-urile obţin greu finanţare şi chiar dacă se implică în proiecte cu fonduri europene acestea se termină la un moment dat. Astfel că sunt situaţii când trebuie să renunţi la anumite persoane care au făcut parte din organizaţie. Ca să evităm o astfel de situaţie în viitor, ONG-ul vrea să facă afaceri sociale de unde să îşi finanţeze proiectele“, a spus Mihaela Vasiloi, citată de zf.ro.
În prezent, cele două antreprenoare dețin câte 10% din atelierul de jucării Simpluş, restul acţiunilor fiind ale organizaţiei pentru care lucrează.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: