În horă spre mare. Unde circulă cea mai spectaculoasă locomotivă CFR

FOTO: Mihaela Florentina/Moving Art/Facebook
FOTO: Mihaela Florentina/Moving Art/Facebook

Călătorii care merg cu trenul de la București spre mare vor putea admira o locomotivă neconvențională. Locomotiva Hora a fost „pictată” de artistul vizual Carmen Nistor cu motive populare transpuse de pe costumele populare românești.

„A fost un proiect foarte solicitant. Au fost destule provocări, cred că toți ne-am depășit niște recorduri personale odată cu acest proiect. Eu pot spune că am muncit 5 zile consecutiv, iar în aceste zile au fost și 12 ore de pictat cu pensula pe locomotivă.

A fost ideea de a găsi o suprafață neconvențională de lucru. Conceptul meu s-a întâlnit cu valorile CFR Călători și cu cele ale Policolor și așa s-a născut această HORĂ, în care fiecare pereche de dansatori reprezintă stilizarea unui costum popular dintr-o zonă istorică a României”, a declarat Carmen Nistor, citată de agerpres.ro.

Locomotiva Hora a plecat pe 1 iulie în prima sa călătorie cu „Trenurile Soarelui”. Proiectul „Moving Art-HORA” face parte dintr-o campanie mai amplă prin care se dorește promovarea tradițiilor românești într-o formă neconvențională.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Americanii caută babysitter. Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să muncești peste Ocean
La volan prin Europa. Cele mai atractive oferte de muncă pentru șoferi
Reduceri eMAG laptopuri. Top 10 oferte

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.