Guma Orbit dispare din 2015

guma orbit barcelona spania
Guma Orbit, un succes pe tarabele din toată lumea. Aceasta este o imagine dintr-un mic magazin din Barcelona, Spania. Foto: Wikimedia Commons

Producătorul Wrigley va renunţa, din 2015, la brandul Orbit, a anunţat directorul de marketing al companiei, citat de talkingretail.com.

UPDATE. Această marcă va fi redenumită în Extra doar în Marea Britanie şi în Irlanda, iar masura nu va impacta piaţa din România.  Aici, Orbit continuă să fie cel mai important şi mai apreciat brand din portofoliul Wrigley.

De la anul, guma Orbit se va numi Extra şi compania a anunţat lansarea a două noi arome, Strawberry şi Bubblegum. Wrigley va aloca circa 20 de milioane de dolari pentru marketing şi un nou look.

Pe ambalajele gumelor Extra va fi inscripţionat mesajul „Noul nume al Orbit”.

Orbit a devenit, rapid, unul dintre cele mai îndrăgite branduri de gumă de mestecat pentru îngrijire orală, fără zahăr. Pe Facebook, guma are aproape 3 milioane de fani. În reclamele de promovare a acestui brand au jucat, de-a lungul timpului, o mulţime de vedete, ultima dintre acestea fiind actorul Antonio Banderas.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.