Ghid complet în caz de accident de muncă. Ce drepturi mai puțin cunoscute are angajatul

Accidente la locul de muncă se produs destul de frecvent, însă cei mai mulți angajați nu își cunosc pe deplin drepturile care le survin în urma unor astfel de accidente.

În situația unui accident de muncă, angajatul are o mulțime de beneficii și de drepturi, prevăzute special prin lege, despre care poți citi mai multe aici. Din nefericire, mulți dintre angajați nu își cunosc foarte bine aceste drepturi pe care le au datorită contractelor de muncă, însă venim în ajutor cu un scurt ghid în acest sens.

În primul rând, orice angajator e obligat să asigure protecția lucrătorilor, în funcție de fiecare domeniu în parte, prin echipament de protecție individuală, potrivit normelor explicate aici. Amenzile aplicate angajatorilor în lipsa acestor echipamente sunt drastice.

Reabilitarea medicală

În primul rând, orice angajat beneficiază de servicii gratuite medicale în cazul unui accident de muncă, fie asistență medicală de urgență, tratament medical ambulatoriu, serivicii medicale în spital, chiar și tratamente de recuperare și investigații de specialitate sau cure balneoclimaterice. Nu mulți dintre angajați își cunosc aceste drepturi.

Compensații pentru atingerea integrității

O altă nuanță mai puțin cunoscută a legii care protejează angajatul este aceea că în urma unui accident de muncă ce îi poate reduce capacitatea de muncă cu 20%-50% există dreptul de a cere compensatii financiare. Cuantumul se stabilește în funcție de gravitatea leziunilor, în limita unui plafon maxim de 12 salarii, și e acordat o singură dată integral, fără să afecteze celelalte drepturi sau indemnizații.

Indemnizația în urma unui accident de muncă

În funcție de gravitatea unui accident de muncă, poate exista și o indemnizație obținută în baza unui certificat medical. Indemnizația se calculează la nivelul de 80% din media veniturilor realizate în ultimele 6 luni. În anumite cazuri, unde sunt urgențe medico-chirurgicale, cuantumul indemnizației poate să fie chiar și 100% din media venitului din ultimele 6 luni și se poate acordă pentru 180 de zile.

Despăgubirile în caz de deces

Cea mai nefericită situație în cazul unui accident de muncă este și ea prevăzută în legislația muncii în vigoare, iar în caz de deces la locul de muncă se asigură despăgubiri pentru o singură persoană care poate să fie soțul sau soția angajatului sau copilul, părintele, tutorele sau orice alt moștenitor. Cuantumul unei astfel de despăgubiri este de 4 salarii medii brute și plata este obligatoriu să se facă în termen de 15 zile.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.