“Geniul Carpaților”, angajat de Facebook

Facebook/Sebastian Crișan

Un tânăr român inginer IT, în vârstă de 24 de ani, a fost angajat la sediul central al Facebook, din California, urmând să lucreze pentru dezvoltarea rețelei de socializare.

Sebastian Crişan a fost numit recent de revista „Paris Match”, „geniu al Carpaţilor”, într-un articol care prezintă orașul Cluj ca pe un Silicon Valley al Europei.

Tânărul Sebastian Crişan este din Cluj-Napoca, iar prima zi de lucru în California va fi pe 11 noiembrie.

El va ocupa postul de software development engineer, iar pentru munca sa urmează să primească un salariu de câteva sute de mii de dolari pe an, potrivit digi24.ro.

Sebastian Crişan a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Tehnice din Cluj, iar la doar 21 de ani el a fost ales de Microsoft să dezvolte softuri pentru Windows 8.

În ceea ce privește colaborarea sa cu Facebook, tânărul a povestit că a fost angajat după ce în vara anului trecut a fost acceptat ca intern în cadrul companiei.

Clujeanul a rămas impresionat de atmosfera de la Facebook, unde şeful nu ţipă, iar în campus te simţi ca acasă, iar angajaţii au la dispoziţie un oraş doar al lor cu restaurante, frizerii, săli de sport şi biciclete gratuite.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.