AcasăSocialGafă la ministerul condus de Carmen Dan: „Nașterea Domnului, în liniște și...

Gafă la ministerul condus de Carmen Dan: „Nașterea Domnului, în liniște și siguranță”

-

Ministerul Afacerilor Interne a transmis presei două comunicate cu sfaturi pentru românii care pleacă în mini-vacanța de Paște. Însă, într-unul dintre comunicate, ministerul condus de Carmen Dan a urat românilor „Sărbătoarea Nașterii Domnului, în liniște și siguranță”.

La scurt timp după transmiterea comunicatului, gafa MAI s-a viralizat pe rețelele de socializare, iar ministerul a transmis o erată.

În mail-ul cu titlul „Erată – Sărbătoarea Învierii Domnului, în liniște și siguranță”, MAI retransmite cele două comunicate de presă, făcând corecțiile necesare.

Referirea la Nașterea Domnului, în loc de Învierea Domnului, apărea atât în descrierea mail-ului trimis presei, cât și în cuprinsul comunicatului înregistrat cu numărul 468 din data de 5 aprilie 2018.

SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI, ÎN LINIȘTE ȘI SIGURANȚĂ.

Poliția Română va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sfintele Sărbători de Paști de cult Ortodox.

Peste 8.400 de poliţişti vor fi în stradă și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și salvarea de vieți”, scria în comunicatul emis de MAI.

Sfaturile polițiștilor pentru români:

„Este perioada cumpărăturilor și a pregătirilor de sărbători.

Furturile din buzunare şi din genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi imediat buzunarul cu bani sau geanta!

Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’. De multe ori, produsele sunt contrafăcute sau provin din săvârşirea unor infracţiuni!

Nu purtaţi portofelul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere. Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii! Atunci când plătiți cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!

Dacă optați să cumpărați de pe internet:

Cumpărați din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoașteți sau pe care le-ați mai folosit.

Introduceți adresa site-ului pe care intenționezi să efectuați plata și nu dați click pe link-uri primite pe mail. În unele situații, aceste link-uri vă pot direcționa către site-uri false, care imită perfect site-urile comercianților. Asigurați-vă că transferul informațiilor se face în mod securizat. Verificați existența simbolului de tip lacăt în bara URL.

PROTEJAȚI-VĂ LOCUINȚA ȘI MAȘINA!

Spărgătorii pot profita de neglijenţa în ceea ce priveşte siguranţa locuinței. Un plus de interes în protecţia bunurilor vă va scuti de neplăceri.

În cazul în care plecaţi de acasă, încuiaţi toate uşile şi geamurile (chiar şi atunci când plecaţi pentru câteva minute).

Nu anunţaţi plecarea de acasă, prin postări pe site-urile de socializare! Pregătirile pentru deplasare trebuie să fie făcute cât mai discret.

Pentru confortul oferit de o călătorie cu autoturismul personal, pe traseu și la destinație e bine să ţineţi cont de următoarele recomandări:

Asiguraţi-vă de buna funcţionare a autoturismului! Stabiliţi cu exactitate traseul, prevăzând locurile de popas sau de staţionare pe timpul nopţii!

Dacă traseul este mai lung, e bine să căutaţi popasurile special amenajate în acest sens!

Fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul pe drum! Nu luaţi în maşină persoane necunoscute!

Când aveţi sau când vi se semnalează vreo defecţiune tehnică, luaţi-vă toate măsurile de siguranţă pe durata remedierii acesteia!

Dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului.

PROTEJAŢI-VĂ BUNURILE PERSONALE ATUNCI CÂND VĂ RECREAŢI!

În minivacanţa de Paști, vă veţi relaxa poate și la iarbă verde. Poliţia vă recomandă să nu pierdeți din ochi lucrurile personale!

Păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care aţi lăsat obiectele personale! Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!

PE DURATA SEJURULUI:

Nu vă lăsaţi bagajele nesupravegheate pe durata călătoriei cu trenul, în gară, în parcare ori la hotel!

Nu permiteţi accesul unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional în camera dumneavoastră de hotel.

DACĂ PETRECEŢI MINIVACANŢA ÎN STRĂINĂTATE:

În cazul călătoriei cu avionul, nu păstraţi obiecte de valoare (telefoane, tablete, notebook-uri, aparate foto sau de filmat etc.) în bagajele pentru cală!

Interesaţi-vă cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective – informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe, www.mae.ro!”

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

  1. Muierușca asta habar n-are pe ce lume trăiește! Dar, dacă ea este proastă “întecăruită” (ăsta este un loviștenism de-al meu foarte sugestiv) se pare că la fel de proști sunt și cei care au trimis în spațiul virtual acest mesaj! Sunt varză, și ea, și cei… de sub ea!

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...