Fundația PACT anunță gala „Descuiem visuri”, dedicată satelor sărace din sudul României

fundația pact gala Descuiem visuri de la Sud la Suflet
Brutăria din Frâncești. Foto: Fundația PACT

Fundația PACT organizează, pe 22 martie, gala „Descuiem visuri de la Sud la Suflet”, un eveniment de atragere de resurse pentru comunități din sudul României.

Evenimentul va avea loc de la ora 19.00, la salonul La Teatru. La Călinescu (Șoseaua Kiseleff 32) și va fi prezentat de Dana Gonț, jurnalist Digi24.

La eveniment va participa Excelența Sa Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România.

“Pentru Fundația PACT, oamenii sunt cea mai importantă resursă. Ne dorim să aducem împreună lideri din mediul urban și oameni activi din comunități rurale, să prezentăm povești despre schimbare. Pe 22 martie, vom premia antreprenori la început de drum, adulți care s-au întors la școală pentru a-și motiva copiii, oameni care ne dau încredere că lucrurile se pot schimba în bine”, a declarat Gabriela Stanciu, director executiv al Fundației PACT.

În cadrul galei „Descuiem visuri De la sud la Suflet” vor fi prezentate cinci visuri ținute sub cheie până acum.

Apă pentru Căsuța de Cultură din Vizurești, Dâmbovița. Împreună cu membrii asociației locale, Fundația PACT strânge fonduri pentru construirea unui puț de mare adâncime, care să asigure accesul la apă potabilă la casa de cultură din localitate, singurul loc din sat unde copiii vin la ateliere de lectură, de pictură sau de lucru manual.

O nouă generație de facilitatori. De la primul contact cu o comunitate până la implementarea unui proiect este nevoie de cel puțin un an și jumătate. În acest timp, facilitatorii comunitari sunt alături de oameni, îi încurajează și îi îndrumă. Unul dintre proiectele susținute la evenimentul din 22 martie este pregătirea unei noi generații de facilitatori, care să ajute la creșterea comunităților mici.

fundația pact gala Descuiem visuri de la Sud la Suflet
Foto: Fundația PACT

Cetățenie activă. Una dintre problemele din comunitățile mici este faptul că oamenii nu își cunosc drepturile și nu știu cum funcționează instituțiile statului. Un alt proiect susținut la Gala PACT este o serie de traininguri, ateliere și campanii pentru încurajarea cetățeniei active în comunitățile din sudul României.

Tolba pentru visuri. În 2018, Fundația PACT a început să lucreze în trei noi localități- Urlați (Prahova), Șoldanu (Călărași) și Căzănești (Ialomița), pentru a crea condițiile și abilitățile necesare dezvoltării unor comunități adevărate. Cele trei comunități vor primi câte un grant menit să finanțeze un proiect local.

Antreprenoriat social. Fundația PACT va dezvolta un program care să susțină constant afacerile mici din zone rurale și orașe mici, pentru a le ajuta să devină sustenabile.

De asemenea, pe 22 martie, oameni din cinci comunități din sud, Corbeni (Argeș), Ocolna (Dolj), Câlnic (Gorj), Frâncești (Vâlcea) și Găujani (Giurgiu), își vor prezenta produsele și proiectele.

Evenimentul va include și un concert al trupei New Vegas Show și o tombola cu premii: bilete Blue Air la Barcelona, ii tradiționale, geantă Iutta și bilete la Trapped Escape Room.

Parteneri principali: OMV Petrom, Enel România
Parteneri: Habitat for Humanity România, Blue Air, Iutta, IIana, Trapped, 2doGood

Fundația PACT este o organizație neguvernamentală și non-profit activă în domeniile dezvoltării comunitare și economiei sociale.

De peste 12 ani, Fundația PACT contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților din sudul României, prin promovarea inițiativelor locale și regionale, a parteneriatului și a responsabilității sociale. Fundația PACT oferă instruire, consultanță, facilitare și mici finanțări grupurilor și organizațiilor locale interesate să deruleze proiecte pentru dezvoltarea comunităților lor. Membrii fundației au lucrat în peste 160 de sate și orașe mici din sudul României. Fundația PACT a finanțat 150 de proiecte locale cu peste 500.000 de euro.

Când rolurile sunt inversate. Copiii care îi învață pe oamenii mari cum să își trăiască viața

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.