AcasăFapt diversFotografiile lui Costică Acsinte, readuse la viață într-un mod suprarealist

Fotografiile lui Costică Acsinte, readuse la viață într-un mod suprarealist

-


Fotografiile lui Costică Acsinte din Slobozia, realizate la începutul anilor 1900, au fost readuse la viață de către o fotografă din Brisbane, Australia.

Instantaneele fotografului român au fost colorate și puse într-un context suprearealist, cu flori, fluturi și animale fantastice, iar rezultatul a reușit să îi uimească pe toți cei care au văzut rezultatul inedit.

Inclusiv celebra publicație britanică „The Guardian” a reluat fotografiile lui Jane Long care parcă a reînviat personajele din cea mai frumoasă epocă a României.

Australianca spune că a fost fascinată de portretele românilor, adulți și copii simpli de la țară și a vrut să le aducă la viață, iar munca sa este atât de apreciată, încât portretele se vând cu 200 de dolari bucata.

Costică Acsinte a surprins lumea prin obiectiv timp de 50 de ani.Fotograful a trăt în perioada 4 iulie 1897 – 7 ianuarie 1984, iar odată cu începerea Primului Război Mondial, s-a înrolat voluntar ca fotograf de război. Experienţele pe care le-a trăit în această perioadă au fost imortalizate și păstrate în mii de plăcuțe fotografice cu oameni, moravuri ori locuri puțin știute de mulți români.

După decesul său din 1984, aproximativ 5.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, dar şi planfilme şi printuri fotografice au fost descoperite, iar în 2013 a fost iniţiat un proiect de digitalizare a operei acestuia, aflată în domeniul public, ar acum sunt disponibile pe site-ul colectiacosticaacsinte.eu. O parte din fotografii sunt deţinute de Muzeul Judeţean Ialomiţa, iar proiectul de digitalizare a arhivei lui Costică Acsinte este susţinut de Muzeul Judeţean Ialomiţa şi de Atelierele Albe.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...

Regimul Viktor Orbán se clatină. Opoziția conduce detașat după numărarea a...

0
Partidul Tisza, condus de Péter Magyar, opozantul premierului Viktor Orbán, conduce detașat după numărarea a peste 53% din voturile exprimate.Astfel, Tisza ar obține 136...