Flaviu Cernescu a reușit o acrobație uimitoare în Salina Turda

acrobație
Flaviu a mai reușit o performanță notabilă Foto: Facebook Flaviu Cernescu

Flaviu Cernescu a devenit cunoscut în toată lumea după ce a reușit performanța de a urca fără echipament de siguranță pe mai multe clădiri.

Ultima sa performanță notabilă a înregistrat-o zilele trecute, atunci când a urcat cu mâinile goale pe turnul CET Pitești Sud, a doua cea mai înaltă structură din România, la o înălțime de 280 de metri. Jurnaliștii din Marea Britanie au lăudat curajul lui Flaviu, iar acesta nu își dezamăgește deloc fanii.

De trei ani de zile, Flaviu se pregătește pentru mersul pe chingă și a devenit cel mai cunoscut slackliner din România. El a participat la mai multe competiții de acrobație din Europa și este apreciat pentru curajul său.

Ieri, artistul acrobat a filmat scene de acrobație pentru un documentar de promovare a Transilvaniei, iar în acest sens a mers pe o chingă lată de 2.5 centimetri, la o înălțime de 80 de metri în celebra Salină Turda din județul Cluj.

Desculț, tânărul de 32 de ani originar din Caraș-Severin a parcurs de mai mult ori o distanță de 25 de metri între două părți ale balconului minei Terezia din Salina Turda.

acrobație
Flaviu a reușit o nouă acrobație Foto: Facebook Flaviu Cernescu

„Linia de traversare de la Salina Turda am reuşit să o trec încetul cu încetul, practicând, în ani, diverse sporturi, dar şi pe acesta, slackline. Nu este un secret pe care să îl am ascuns acasă, este insistenţă, 1% inspiraţie, 99% transpiraţie. Această traversare a fost de dificultate medie pentru mine. Eram concentrat, mi-am ales un punct fix, mi-am controlat respiraţia şi emoţiile. E ca la un examen, dacă ţi-ai învăţat lecţia, chiar dacă ai emoţii, mergi înainte, reflexele tale trebuie să intre. Partea vizuală e foarte important, din ea rezultă postura, echilibrul”, a spus Flaviu Cernescu pentru mediafax.ro.

Citiți și:

Un român a cucerit Europa, după ce a urcat fără echipament de siguranță 280 de metri

Această acrobație face parte din filmul documentar „Transylvania Dragon”, care își propune o promovare intensă a Transilvaniei și a Banatului. De data aceasta, acrobatul a avut atașată o coardă de siguranță. Filmul „Transylvania Dragon” va avea o durată de 52 de minute şi va fi subtitrat în engleză, proiectul fiind unul sută la sută pe bază de voluntariat, informează mediafax.ro.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.