Firea, după condamnarea lui Dragnea: Se simte miros de sânge politic

Gabriela Firea FOTO: Pagina personală de Facebook
Gabriela Firea FOTO: Pagina personală de Facebook

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a transmis un mesaj de unitate în urma condamnării lui Liviu Dragnea. De asemenea, a subliniat faptul că PSD trece prin momente grele, dar că va rezista și își va duce mandatul până la capăt.

„Partidul trece prin momente dificile. Așa cum am făcut și în alte momente grele, eu și colegii mei vom lua cele mai bune decizii.

Partidul Social Democrat va rezista tuturor presiunilor, își va duce la capăt mandatul încredințat de români și va pune în aplicare Programul de Guvernare. De prezumția de nevinovăție trebuie să beneficieze orice român, până la o decizie definitivă.

În ciuda tuturor presiunilor, PSD va merge înainte pentru că avem o datorie față de toți românii. Deciziile trebuie să le luam noi, în interiorul partidului, şi să nu fie forţate din exterior.

Am fost şi rămân un om de echipă. Acum se simte miros de „sânge politic”. Unii, din afara echipei noastre, şi care în mod evident ne sunt adversari, îşi vor intensifica atacurile şi ne vor lovi. Vor încerca să profite politic. Depinde doar de noi cum vom şti să gestionăm acest moment: cu gândul la cei care ne-au votat să aducem o viaţă mai bună românilor şi constienţi de datoria noastră faţă de echipa căreia îi datorăm onestitate, solidaritate, calm.

Niciodată nu voi vorbi din afara unei echipe în care am intrat de bunavoie. Ar fi un gest de laşitate. Ştiam de la început că vor fi momente de succes în politică, dar şi ore care ne vor testa caracterul. „Caracterul unui om nu se arată în momentele de confort, ci în cele de schimbări şi controverse”, spunea  Martin Luther King Jr.

Am dispreţ pentru cei care se gândesc doar la carieră şi imaginea lor, părăsind la greu familia din care fac parte. Au fost momente în care PSD şi-a devorat liderii, prin jocuri de culise şi nopţi ale cuţitelor lungi. Momente pe care, ulterior, partidul le-a decontat. E lucru dovedit, românii nu empatizează cu trădătorii, sforarii şi intriganţii. Suntem în an Centenar. Împreună trebuie să ne gândim mai mult la ceea ce ne uneşte, decât la ceea ce ne dezbină”, a transmis Gabriela Firea, într-un comunicat.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.