Fermele verticale. Tot ce trebuie să știi despre noua mare idee din agricultură

Fermele verticale ar putea însemna viitorul agriculturii (Wikimedia Commons)
Fermele verticale ar putea însemna viitorul agriculturii (Wikimedia Commons)

După milenii de agricultură ”la orizontală”, oamenii încep să descopere beneficiile fermelor verticale.

Într-o lume tot mai aglomerată, fermierii caută soluții pentru a maximiza producția. Astfel, a apărut ideea fermelor verticale.

Ce sunt, însă, fermele verticale? Compania VertiCrop, de exemplu, a demarat această mișcare, printr-o agricultură pe ”rafturi”. Producția lor de legume este de 20 de ori mai mare decât cea a agricultorilor tradiționali, iar consumul de apă este de doar 8% din totalul folosit pe aceeași suprafață de fermierii ”orizontali”.

În 2009, conceptul a fost desemnat de revista Time drept una din invențiile anului.

Sistemul de udare a plantelor se folosește de relația simbiotică dintre plante și animale. Apa este pompată dintr-un rezervor pentru a ajunge la mai multe straturi de plante, iar apoi se scurge la loc în recipient.

Există și soluții pentru pasionații de plante. De exemplu, acest model de plante suspendate pe fereastră. Sistemul este bazat pe sticle de plastic așezate spre lumină și legate între ele cu sfoară. Recipientele sunt legate între ele, iar consumul de apă și de spațiu este foarte redus.

Ferma verticală de apartament (Youtube)
Ferma verticală de apartament (Youtube)

O altă metodă este cea folosită de Green Sense Farms, care utilizează diode roșii și albastre pentru a amplifica lumina pentru plante. Rezultatul este o lumină roz, care ajută plantele să se dezvolte rapid.

Fermă verticală (Flickr Creative Commons)
Fermă verticală (Flickr Creative Commons)

AeroFarms, cea mai mare fermă verticală acoperită, poate crește până la de 75 de ori mai multe plante pe metru pătrat decât în agricultura tradițională, folosind cu 95% mai puțină apă.

Pe lângă faptul că plantele nu sunt crescute pe un sol obișnuit, ci pe un compost nutritiv pentru plante, compania folosește și un sistem de iluminare bazat pe becuri LED foarte puternice.

Cum specialiștii se așteaptă ca omenirea să intre într-o serioasă criză a alimentelor până în anul 2050, fermele verticale ar putea fi o soluție de luat în calcul pentru rezolvarea acestei probleme.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte articole cu aceeași temă: