Facultatea din România care nu scoate șomeri. Salarii de 2.500 de lei imediat după absolvire

studenti universitate cele mai bune universități din românia
Foto: Eduard STOICA via Wikimedia Commons

Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ) din cadrul Academiei de Studii Economice din București nu scoate niciun șomer, a declarat Sorin Anagnoste, profesor asociat la ASE, în cadrul unui interviu oferit publicației „Ziarul financiar”.

Mai mult, profesorul a explicat că pe piață există un deficit de forță de muncă specializată în acest domeniu.

“E un deficit de absolvenţi. Firmele au nevoie”, a mai spus el.

Potrivit acestuia, salariul de angajare pentru un absolvent fără experienţă al Facultății de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine din cadrul ASE este de 2.500 lei (pentru cei care au terminat secţia engleză-franceză) şi de 2.900 de lei pentru cei care au terminat secția cu predare în limba germană.

Cum ajungi student la FABIZ

În anul universitar 2014-2015, la studii universitare de licență, învățământ cu frecvență, au existat 400 de locuri la FABIZ (buget plus taxă).

FABIZ Engleză – 200 locuri în total, 105 la buget și 95 la taxă
FABIZ Germană – 100 locuri în total, 39 la buget și 61 la taxă
FABIZ Franceză – 100 locuri în total, 42 la buget, 58 la taxă

În anul I la FABIZ tinerii studiază următoarele materii: microeconomie, macroeconomie, finanțe generale, bazele contabilității, bazele economiei întreprinderii, matematica aplicată în economie, dreptul afacerilor etc. Din anul II studenții încep să se specializeze.

În acest an, admiterea la ASE (nivelul licenţă) s-a făcut prin concurs, pe baza mediei de la Bacalaureat şi a unui eseu motivaţional notat cu admis/respins, se arată pe site-ul facultății.

Pentru FABIZ este necesară și o probă de competenţă lingvistică eliminatorie, notată cu calificativul admis / respins. Pentru calificativul admis este necesară acumularea a minim 50 de puncte din 100 posibile. Candidaţii admişi la proba de competenţă lingvistică sunt ierarhizaţi conform mediei de la Bacalaureat.

Proba de competență lingvistică nu se echivalează cu examene precum Cambridge, Toefl sau DAAD.

reduceri emag

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

eMAG are mari reduceri la electrocasnice. TOP cele mai bune oferte la frigidere și mașini de spălat
Cele mai mai mari reduceri la anvelope de vară de la eMag
McDonald`s face angajări. Iată ce posturi sunt disponibile
Locuri de muncă în fabrici și depozite din Marea Britanie, Olanda, Germania. Salarii de peste 1.800 de euro

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.