Fabrica de globuri din Cluj care aduce Crăciunul în lumea întreagă

fabrica de globuri din cluj
Fabrica de globuri din Cluj exportă anual sute de mii de globuri. Foto: transilvaniareporter.ro

Fabrica de globuri a lui Moş Crăciun nu este la Polul Nord, ci la Cluj-Napoca. O afacere de familie, începută acum 20 de ani, s-a dovedit una de succes, iar decorațiunile de Crăciun create în fabrica de globuri din Cluj împodobesc în fiecare an brazi din Europa și din Statele Unite ale Americii.

Familia Turcu din Cluj-Napoca a deschis fabrica de globuri și decorațiuni de Crăciun acum 20 de ani. De atunci, cei 33 de angajati lucrează aproape fără sărbători, pe tot parcursul anului. Mii de globulețe „made in Cluj” ajung în fiecare an în toată lumea, relatează digi24.ro.

Globurile sunt fabricate în serii mici și sunt pictate manual. Peste jumătate de milion de globuri de Cluj ajung anual în străinătate, iar preţurile variază în funcție de complexitatea modelelor, de la 85 de eurocenti, până la 15 euro bucata.

Majoritatea producţiei este exportată în Uniunea Europeană şi în SUA, fabrica fiind cea mai mare din România care produce globuri din sticlă, cu o cifră de afaceri de două milioane de lei pe an.

Modelele se contractează cu un an înainte, la marile târguri de profil care au loc la Frankfurt, New York sau la Paris, de unde vin comenzile. Pe an, producţia ajunge la aproximativ 800.000 de globuri de diferite modele, culori şi dimensiuni.

fabrica de globuri din cluj
Globurile sunt pictate manual. Foto: transilvaniareporter.ro

Un glob simplu se produce, de exemplu, într-o cantitate de 200 de bucăţi pe zi, dar sunt şi globuri complexe, mai mari, cu un diametru de 15 centimetri, cu picturi vintage, ca un tablou, din care se fac doar opt bucăţi pe zi.

„Suntem într-o activitate continuă, globurile noastre trebuie să ajungă la clienţii din Europa, din Germania, Italia, Franţa, Lituania, Austria sau Belgia, dar şi pe brazii românilor. Cele pentru SUA au plecat deja, avem peste 70 la sută din export pe piaţa americană. Avem diverse modele, pentru Europa mult mai liniştite, clasice, în culori precum mov, albastru, alb, roşu sau verde, cu reni, cu Moş Crăciuni şi oameni de zăpadă, iar pentru SUA sunt modele încărcate, cu culori vii, amestecuri de culoare”, a povestit Mihaela Turcu, managerul fabricii, pentru mediafax.ro.

fabrica de globuri din cluj
Un glob făcut la Cluj costă între 85 de eurocenți și 15 euro. Foto: transilvaniareporter.ro

Pictoriță de globuri de 40 de ani la fabrica de globuri din Cluj

În „paradisul globurilor” sunt expuse şi globuri sub formă de prăjitură, de clopot, de ceainic, de cană sau de vulpe polară. Unele sunt pictate cu iazuri cu broscuţe, Castelul lui Dracula sau cu renii lui Moş Crăciun.

„Prin tradiţie, globurile de sticlă sunt mult mai luminoase şi mult mai bogat lucrate decât cele din plastic”, explică Turcu.

Din tuburi lungi de sticlă, aduse din Germania, globurile iau diverse forme în secţia unde suflătorii le modelează cu ajutorul lămpilor cu gaz. Apoi, globurile sunt pictate manual.

Mariţa Hopârtean are 57 de ani şi lucrează de 40 de ani ca pictoriţă de globuri, fiind cea mai veche angajată a fabricii. Nu a făcut nicio şcoală de pictură, ci a învăţat din mers, pentru că i-a plăcut întotdeauna desenul.

A pictat globuri şi înainte de 1989, dar atunci nu erau atât de complexe şi nici nu exista o atât de mare varietate de culori şi modele. Acum pictează între 50 şi 100 de globuri pe zi, în funcţie de model.

„Lucrez de 40 de ani numai la făcutul globurilor. Este o meserie frumoasă, pe care o fac cu drag şi cu plăcere”, spune pictoriţa.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.