Elena Udrea în închisoare: Vrea să vopsească gratiile şi caloriferele pe banii ei

elena udrea
Elena Udrea este anchetată de DNA. Foto: Pagina de Facebook Elena Udrea

Elena Udrea a solicitat ieri conducerii Arestului Poliţiei Capitalei să-i permită ca, pe banii ei, să văruiască celula în care a fost închisă, să vopsească gratiile şi caloriferele, să schimbe mobilierul şi să tapeteze pereţii, au declarat surse din Poliţie pentru mediafax.ro.

Sursele citate au precizat că, în virtutea legii donaţiei, Elena Udrea a adresat conducerii Arestului Central al Poliţiei Capitalei o cerere în care a solicitat să i se permită să-şi renoveze celula.

Elena Udrea a menţionat că intenţionează să văruiască, să vopsească zăbrelele şi caloriferele, să schimbe mobilierul şi să pună tapet pe pereţi.

Conform anchetatorilor, solicitarea Elenei Udrea urmează să fie analizată, săptămâna viitoare, de şeful Arestului Capitalei.

Elena Udrea se află în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Microsoft.

Mită de milioane de euro

Elena Udrea este acuzată în dosarul Microsoft de trafic de influenţă în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro, precum şi de spălare de bani.

Fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, este acuzat în acest dosar că ar fi pretins şi primit 9 milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de una dintre cele două persoane încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societăţi cu obiect de activitate IT, suma de circa trei milioane de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România.

Elena Udrea mai este acuzată în dosarul Microsoft că a cerut 500.000 de euro de la omul de afaceri Dinu Pescariu, vizat în acelaşi dosar, „pentru a-i rezolva problemele din justiţie”.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cine sunt colegele de celulă ale Elenei Udrea
Lupta pe ora de religie. Biserica vrea o singură cerere, pe toată școlarizarea
Cum au ajuns studenții indieni să recite poezii de Mihai Eminescu