Economia României se apropie de cea a Greciei în clasamentul european

Economia României va putea urca anul viitor în clasamentul european (Foto: Ștefan Jurcă / Flickr)
Economia României va putea urca anul viitor în clasamentul european (Foto: Ștefan Jurcă / Flickr)

Produsul Intern Brut al României a atins nivelul de 169 de miliarde de euro în 2016, după o creștere economică de 4,8% – cea mai mare din Uniunea Europeană.

România rămâne pe locul 17 în topul economiilor din UE, în ciuda faptului că are a 7-a populație ca mărime din spațiul comunitar. PIB-ul României a crescut cu 9 miliarde de euro anul trecut.

În urma evoluțiilor din 2016, economia țării noastre s-a apropiat de cele ale Cehiei, Greciei și Portugaliei. Aceste țări au, însă, populații mult mai mici decât România.

Republica Cehă a avut un PIB de 174,5 miliarde de euro în 2016, în timp ce Grecia a stagnat la 175,5 miliarde, iar Portugalia a ajuns la 179,5 miliarde de euro.

Potrivit economiștilor, economia României o va putea depăși pe cea a Greciei în acest an, iar în 2018 ar putea trece și peste Cehia și Portugalia.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.