Un locuitor dintr-un oraș din România și-a zidit o dubă în bloc

Un locuitor dintr-un oraș din România și-a zidit o dubă în bloc

by -
Distribuie articolul pe:
Foto: Petrea Pascutoi (Facebook)

Un locuitor din Bacău și-a făcut o extensie bizară la apartamentul în care locuiește: a lipit pe exteriorul blocului o parte dintr-o dubă.

Fotografia a fost publicată pe Facebook pe 23 martie de Petrea Pascutoi, un alt locuitor din Bacău care a descoperit duba în timpul unei plimbări prin oraș.

„N-am cuvinte…. de ce cum unde pentru ce…”, a comentat el pe rețeaua de socializare.

Internauții au făcut tot felul de glume și de ironii pe seama ciudățeniei arhitecturale: unii au spus că e un fel de balcon, alții că acolo își parchează mașina sau că e o protecție pentru tabloul electric.

„Ce, nu ați mai văzut bloc cu portbagaj?”, a comentat un utilizator.

„Și-a făcut o debara pentru scule”, a zis altcineva.

Fotografia s-a viralizat pe internet, iar jurnaliștii de la publicația locală „Deșteptarea de Bacău” au mers să vadă depozitul-dubă și să discute cu proprietarul „construcției”.

Însă între timp proprietarul – care nu a fost găsit – a demontat ciudata extensie, probabil speriat de eventualitatea unei amenzi, scrie sursa citată. Totuși, într-o fotografie realizată de jurnaliștii din Bacău încă se observă conturul fostei anexe de la parterul blocului.

duba bloc bacău
Foto: Ramona Ionescu („Deșteptarea de Bacău”)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

loading...

0 comentarii

Raspunde