Dragnea se plânge că n-are bani să facă o copie xerox după dosarul TelDrum

Liviu Dragnea FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
Liviu Dragnea FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că a depus o plângere la DNA pentru că instituția refuză să îi dea o copie electronică a dosarului TelDrum, în care este implicat.

Dragnea a spus că i se oferă dosarul doar în forma scrisă, iar multiplicarea l-ar costa peste 100.000 de lei.

„Noi am depus o plângere la DNA zilele trecute, săptămâna trecută, pentru că eu, practic, nu pot să am acces la dosar. Să vă spun de ce, şi nu numai la mine e problema asta – practica, din câte ştiu, la parchet în general, este că, atât timp cât dosarele sunt scanate, sunt pe un suport electronic, îţi dă un CD, un stick sau mai multe, pe care le plăteşti, care au costuri mici. Am făcut solicitarea de la început şi, din câte am înţeles, nu numai eu, ci toţi cei care suntem chemaţi pe acolo, să ne pună la dispoziţie dosarul în formă electronică.

S-a refuzat şi au zis că numai în formă scrisă, care durează foarte mult şi care costă foarte mult. Eu ca să iau toate zecile sau vreo sută şi ceva, nu ştiu câte bibliorafturi sunt. Nu ştiu câte mă privesc pe mine, dar trebuie să le iau pe toate că nu ştiu ce-o fi pe acolo.

Nu ştiu ce alţi denunţători mincinoşi mai apar. Ca să iau o copie scrisă, în formă scrisă, pe hârtie, mă costă peste un miliard de lei”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.

El a spus că cei care gestionează dosarul său sunt cei care i-au cerut şi i-au pus sechestru. „Singurul venit pe care îl am este indemnizaţia de la Parlament. Nici aia întreagă, două treimi”, a adăugat el.

Anul trecut, în luna noiembrie, Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Contre cu Ponta

În aceeași intervenție, Dragnea a spus și cine ar fi cei care l-ar fi denunțat. „Turnătorii din dosare îi ştiu, doamnă. Şova, Ponta, Niţulescu şi mai sunt şi alţi câţiva. Nu vreau să îi fac vedete. O să discutăm despre asta”, a spus Dragnea, la România TV.

La scurt timp a venit și reacția lui Victor Ponta. „Din respect pentru membrii şi alegătorii PSD, trebuie să lămurim definitiv acest lucru! Oamenii merită să ştie adevărul. Îi propun public să procedăm după cum urmează: el dacă aduce o copie după denunţul (pretins) al meu, în aceeaşi zi îmi dau demisia din Parlament şi nu voi mai face politică.

Dacă, însă, îi aduc eu un document oficial care să ateste încă o dată că sunt un simplu martor (ca şi Teodorovici, Grindeanu etc) şi nu am depus niciodată vreun denunţ penal contra lui, atunci îşi dă el demisia din Parlament şi din PSD”, a scris Ponta pe Facebook.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.