Doi soți din Iași au fost condamnați la 4 ani de școală

Foto: Pixabay udmr cod penal
Foto: Pixabay

Un judecător din Iași a decis să îi condamne pe doi soți, acuzați de evaziune fiscală, la 4 ani de școală. Evazioniștii au declarat că lipsurile din gestiune se datorează faptului că nu știu carte.

Potrivit EuropaFM, cei doi trebuie să urmeze cursurile claselor primare, dar și să plătească paguba produsă statului prin evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la aproape 500.000 de lei.

Cei doi ieșeni erau acuzați de evaziune fiscală în formă continuată, în cadrul firmei pe care o administrau, Dragutu Occidental SRL.

”În temeiul dispoziţiilor art. 86, indice 3, aliniatul 3 Cod penal din 1969, le impune inculpaţilor Stănescu Maria şi Stănescu Dragoş obligaţia de a urma un curs de învăţământ primar de minimum patru clase. Supravegherea îndeplinirii măsurilor şi obligaţiei stabilite se realizează de către Serviciul de Probaţiune Iaşi“, au soluționat magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi.

Cei doi au primit și o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, dar decizia nu este una definitivă.

Nu este pentru prima oară când Tribunalul Iași dă o astfel de sentință. În urmă cu patru luni, o tânără a fost trimisă la școală, după ce a invocat analfabetismul în apărarea sa în fața acuzațiilor de evaziune fiscală.

În România trăiesc aproximativ 250.000 de analfabeți. România ocupă locul 6 în Uniunea Europeană în ceea ce privește proporția analfabeților în populație, cu 1,6%. Spania, Austria, Grecia, Portugalia și Malta stau mai rău decât țara noastră.

România are probleme mult mai mari cu rata analfabetismului funcțional: persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit.

Un studiu publicat la sfârșitul anului 2016 arată că 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional. Potrivit specialiştilor, procentul ridicat al elevilor analfabeţi funcţional are şi un impact economic mare asupra PIB-ului României.

Foto: Pixabay

DISTRIBUIȚI
Sorin Breazu
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.