Doi români, tată și fiu, 17.000 de kilometri pe motor prin Asia

excursie
Foto: tworidepamir.ro

Doi români, tată şi fiu, au călătorit pe motocicletă 17.000 de kilometri, timp de 69 de zile, perioadă în care au străbătut 12 ţări, multe dintre ele aflate pe continentul asiatic. Cei doi au trecut prin Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia şi Bulgaria.

Valeriu Pană (62 de ani) şi Theodor Pană (25 de ani) au avut un buget redus, de doar 3.200 de euro. În vreme ce Theodor parcursese înainte de călătorie 12.000 de kilometri pe motor, tatăl său mersese aproximativ 60.000 de kilometri. Niciunul dintre ei nu părăsise Europa şi nici nu mai fusese plecat atât de mult timp cu motorul.

Pe parcursul călătoriei au urcat până la 4.600 de metri, în Tadjikistan, au condus la 0 grade celsius în Georgia şi la peste 45 de grade în Kazahstan, relatează mediafax.ro.

Zece dintre ţările pe care le-au traversat au făcut parte din fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Pentru a se înțelege cu localnicii, Vali şi Theo s-au bazat pe un ghid de conversaţie româno-rus editat în 1957, pe un dicţionar şi pe faptul că Valeriu a făcut în clasa a V-a, în urmă cu 50 ani, un an de limba rusă, în care a învăţat literele.

„Eram la 12.000 de kilometri de casă şi nu îmi venea să cred”

Cei doi au păstrat, ca amintire, bancnote din fiecare ţară, mai puţin din Turcia, unde ultima bancnotă i-au dat-o unui om care i-a lăsat să doarmă într-o parcare de tiruri. În timpul călătoriei au dormit în moteluri nepretențioase, dar și în aer liber sau la cort.

Theodor Pană a povestit că cel mai mult i-a plăcut etapa Murgab-Langar, din Tadjikistan: „Am mers prin deşert, la peste 4.000 de metri altitudine, şi aveam deasupra noastră nişte vârfuri de circa 7.000 de metri. Am parcurs vreo 200 de kilometri pe lângă un gard, care reprezenta graniţa cu China. Eram la 12.000 de kilometri de casă şi nu îmi venea, practic, să cred. Era absolut pustiu, nu era nimic”.

Oamenii din fostele republici sovietice ştiau despre „Evropa” și despre România, însă mulţi credeau că e o fostă republică şi se aşteptau ca motocicliştii români să ştie ruseşte. Prima întrebare cu care îi întâmpinau localnicii era de unde vin: „Americanski? Germanski?”. „Rumunia!!! Evropa!!! Haraşo! Brat (fraţi – n.r.)!”, exclamau când auzeau de România.

Localnicii ştiau de România, de „Evropa”, dar nu o localizau neapărat. Se simţeau apropiaţi de excursioniștii români, ca şi cum ar fi făcut parte din aceeaşi familie, comunistă, de influenţă sovietică, a mai povestit Valeriu. În cele două luni petrecute pe drum, cei doi au făcut 7.800 de fotografii şi patru ore de film. Povestea lor poate fi citită și pe site-ul tworidepamir.ro.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te poţi alătura, cu un Like, comunităţii de cititori de ştiri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.