Descoperire arheologică de excepție în Alaska

Descoperire arheologică importantă în Alaska/ Captură Youtube

Fiecare descoperire arheologică stârnește mult interes din partea oamenilor, care vor să știe cât de vechi sunt obiectele sau rămășițele găsite.

Arheologii au descoperit într-un sit din Alaska mormântul unui bebeluș și pe cel al unui fetus născut înainte de termen în Epoca de gheață, iar aceste rămășițe sunt considerate drept rămășițele pământești ale celor mai tineri oameni găsiți în cele două Americi și care datează din acea perioadă.

Aceste două morminte datează în urmă cu aproximativ 11.500 de ani și le dau posibilitatea specialiștilor să afle obiceiurile și practicile mortuare ale oamenilor din acea perioadă.  Analizele realizate în laborator pe oasele şi dinţii descoperiţi în acel sit au indicat faptul că unul dintre schelete aparţinea unui bebeluş de sex feminin care a murit la scurt timp după naştere, iar celălalt a aparţinut unui fetus aflat în etapa finală a unei sarcini și era, de asemenea, de sex feminin.

Antropologul Ben Potter și o echipă de cercetători de la Universitatea Alaska au descoperit scheletele aproape întregi și se aflau într-o groapă circulară, alături de câteva ofrande: patru coarne de cerb și două proiectile din piatră, toate obiectele fiind decorate cu o vopsea roșie.

Cele două schelete au fost descoperite la o adâncime foarte mică, de doar 40 de centimentri, sub rămășițele pământești incinerate ale unui copil de trei ani, care au fost dezgropate de o altă echipă de arheologi în anul 2010.

Pe lângă proiectilele din piatră și coarnele de cerb vopsite, arheologii au mai descoperit și multe schelete ale unor pești și animale de talie mică, iar specialiștii spun că toate aceste obiecte reflectau importanța pe care o aveau obiectele asociate cu vânătoarea în cadrul ceremoniilor funerare în acea perioadă, informează Proceedings of the National Academy of Sciences, citată de Mediafax.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.