Deputații nu mai au bile: „Lipsesc 22 de perechi, albe și negre”

Camera Deputaților a anunțat că va cumpăra un nou set de bile care se folosesc la exercitarea votului secret. Potrivit agerpres.ro, din set lipsesc 22 de perechi.

„A fost o sesizare din partea secretarului general că la ultimul vot cu bile, când s-au primit patru bile pentru exercitarea a două voturi (de încuviințare a reținerii și de încuviințare a arestării Elenei Udrea- n.r.), în momentul în care s-a făcut contabilizarea bilelor, după vot, s-a constatat că lipsesc 22 de perechi de bile albe și negre.

Deci, se presupune că 22 de persoane au primit câte patru bile, dar și-au exercitat dreptul de vot numai cu două bile, iar două le-au păstrat. Întrucât există riscul ca o singură pereche de bile să poată determina un vot într-o situație specială, la o moțiune de cenzură, la un alt vot apropiat, s-a stabilit ca secretarul general să ia măsuri pentru realizarea unui set de bile, pe mărimi diferite, pentru ca bilele folosite până acum să nu se mai utilizeze”, a declarat secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici, potrivit agerpres.ro.

Acesta a mai spus că votul în cazul Elenei Udrea nu a fost influențat de aceste lipsuri, însă a precizat că la viitoare sesiuni de voturi secrete pot veni unii deputați cu „bilele de acasă” și să apară mai multe voturi decât numărul de oameni.

„De aceea, este nevoie de alt set de bile. După acel vot în cazul doamnei Udrea, după ce s-au contabilizat, s-au verificat bilele, la terminare s-a constatat lipsa a 22 de perechi. Acest lucru e posibil să se fi întâmplat și de-a lungul timpului, noi nu știm, pentru că până atunci nu s-au inventariat bilele”, a mai spus Mircovici.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.