Deputat dat afară din platou la Antena 3


Un invitat al emisiunii „Subiectiv”, de la Antena 3, a fost dat afară din platou, aseară, de moderatorul Răzvan Dumitrescu.

Deputatul liberal Mihăiţă Calimente a fost dat afară după ce a încercat să explice condiţiile impuse de candidatul ACL la preşedinţia României, Klaus Iohannis, pentru o dezbatere televizată cu reprezentantul alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta.

Calimente şi Dumitrescu au început o discuţie în contradictoriu despre mult-dorita dezbatere televizată între cei doi candidaţi din turul doi al alegerilor prezidenţiale. După ce Calimente l-a acuzat pe Dumitrescu de atitudine „părtinitoare”, moderatorul a răbufnit şi i-a imputat deputatului liberal „maniere demne de Coreea de Nord”. Imediat după ce Calimente a spus că simte că moderatorul îşi bate joc de el, Dumitrescu i-a cerut să părăsească platoul.

Mihăiţă Calimente este vicepreşedintele Comisiei parlamentare de control a Serviciului de Informaţii Externe.

DISTRIBUIȚI
Dan Arsenie
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

46 COMENTARII

  1. Sincer , nu apreciez o astfel de situatie .Este la fel de stanjenitoare , atat pentru moderator , cat si pentru invitat ! Dar domnul Dumitrescu a reactionat intr-un fel firesc . Nu se poate ca acest domn Calimente , dupa ce s-a infasurat in mai multe culori politice sa vina cu un tupeu nemarginit ,la toate televiziunile de stiri ( eu sunt consumator de stiri si 2/3 din timpul de vizionare il petrec pe stiri -indiferent de culoarea postului t.v ) si sa incercerce , uneori pana la paroxism si limite fizice ( uitati-va cum se invinetetste chipul domnului Calimente si cum isi pierde vocea incercand sa explice o situatie prin acoperirea vocii interlocutorului cu glasul sau , folosind nu forta argumentului ci argumentul fortei sale de „exprimare „) si sa incerce sa-si impuna un punct de vedere sau un mod de actiune care reflect doar ”phta ” lor , nu si necesitatea obiectiva de nevoie de informatie pentru votanti . Pe domnul Calimente si pe A.C.L ii descalifica in mod clar si fara echivoc insasi modul lor de a gandi si a impune . Nu conteaza argumentele , ci doar dorinta Kaiserului Johannica , ”democratul ” de tip occidental ce-si dicteaza conditiile , in cunoscutul stil halterofilistic „smuls-impins „!!

    • Cum sa nu-ti spui punctul de vedere?De ce nu trebuia sa si-l spuna?Va spun eu de ce…fiindca senilele ideologiei comuniste trebuie sa ne astupe gura la toti…Sa stam toti cu gurile cascate si prostite si sa va aplaudam discursurile scarboase…Calimente a fost chiar de treaba si zice-ti mersi ca nu v-a scos dintii in stil ,,halterofilistic smuls-impins” !Mi-ar fi placut sa vad asta!ha ha!!

    • ba omule … ii plin de Forte ale naturii argumentative si democratice ca tine in partidul PSD incearca sa intelegi care sunt responsabilitatiile unui moderator intai si pune mana pe Organon ca nu le prea ai cu concluziile logice ….dute fa politica la mata in pizda .multumesc

  2. Cei de la Antena 3 ar trebui sa tina cu Iohanis, ca daca iese Ponta presedinte ei raman fara loc de munca. Ca de criticat si muscat de cur nu mai au pe cine iar la pupat in cur nu se uita nimeni !

  3. Un jeg de moderator, un pupincurist a lui ponta care nu suportă să i se spună adevărul în față și impune el reguli și, cum era de așteptat toate se întâmplă la antena 3, acolo unde s-a răsturnat căruța cu idioți, dobitoci și agresivi verbal ( ,, vezi ce vorbești și cum vorbești, că de dau afară din emisiune, că e mea și fac ce vreau ,, ), așa înțelege A.3 democrația și libertatea presei, lor li s-a urcat la cap se cred buricul pământului, cei mai buni, cei mai tari, dar de fapt nu fac de cât să cadă în derizoriu și în dizgrația oamenilor cu capul pe umeri și cu mintea întreagă. Rușine să vă fie eu v-am șters din grila de canale.

  4. tocmai ma plimbam pe canale tv si am prins scena din plin , inca de la inceput ……am ramas siderata ! cum asa , un moderator nu stie sa-si tina in frau nervii si da afara din platou UN INVITAT ????? m-a dezamagit acest comportament si mi-a arata ca se merita unii pe altii si mai ales….ca nici unul nu-i mai bun ……de toata jena acest moment….plus …..un pic de dreptate avea si Calimente …..ce naiba sa cauti la o televizune cu moderatori ce din prima sunt porniti sa te sfasie ????pt ca este evident acest lucru ………iar PONTA , daca are intradevar „cojones” sa accepte invitatia si sa-i demonstreze ca nu-i este frica nici de o confruntare cu IOHANIS , oriunde ar fi ea si nici sa poposeasca in incercatul oras Timisoara…..intrebarea a fost stupida , oricum : de ce la Timisoara…….pentru ca : AZI LA TIMISOARA , MAINE IN TOATA TARA !!!!!!!

  5. Moderatorul asta ar trebuie sa se pensioneze , nu e la prima abatere cred ca-i trebuie un psihiatru sta prost tare cu nervii…..
    Intradevar ce conteaza unde este confruntarea , Tm. Is, B…etc etc atata timp cat este difuzata free de toate televiziunile din tara si strainatate, poate fi vazuta de romani live…Ponta este cam fricos, stie el ce stie

  6. Ma intreb si ma terifiaza, ce le-a PROMIS sau cu ce i-a SANTAJAT Ponta pe acesti indivizi fara demnitate (Dumitrescu, Firea etc) incat au devenit cainii lui?

    • Cum ce le-a promis? Daca Poanta iese presedinte, ii gratiaza pe infractorii care au prejudiciat statul roman cu milioane de euro, inclusiv pe Voiculescu

  7. ce ar trebui sa zicem decit ca ANTENA3 in special este pusa sa spele creerii oamenilor eu cred ca un moderator trebue sa fieneutru nepartinitor respectos dar ei vor sa ne faca sa gindim si sa facem cum vor ei daca nu devin ca activistii de PCR saii fie rusine acestui moderator pentru cum sa comportat se vede ca nu are respect doar pentru stapini nu si pentru prostii care ii platesc de ce oare trebue sa platesc sa vad asemenea porcarie ce face CNAul? nu se autosesizeaza?as propune moderatorului acesta sa faca o emisiune sa vada parerea oamenilor de rind a oamenilor nu a pupincuristilor

  8. ce ar trebui sa zicem decit ca ANTENA3 in special este pusa sa spele creerii oamenilor eu cred ca un moderator trebue sa fieneutru nepartinitor respectos dar ei vor sa ne faca sa gindim si sa facem cum vor ei daca nu devin ca activistii de PCR saii fie rusine acestui moderator pentru cum sa comportat se vede ca nu are respect doar pentru stapini nu si pentru prostii care ii platesc de ce oare trebue sa platesc sa vad asemenea porcarie ce face CNAul? nu se autosesizeaza?as propune moderatorului acesta sa faca o emisiune sa vada parerea oamenilor de rind

  9. acest post TV AR TREBUI DESFINTAT SCOPUL LOR ESTE DE A SPALA CREIERUL OAMENILOR TOTI CARE NU SUNT PSD isti si nu gindesc ca ei sunt non valori si se poarta cu ei dictatorial ce spune CNA ul?RUSINE ACESTUI MODERATOR

  10. A fost o perioada cand ma uitam nonstop la antena 3. dupa ruperea usl insa acesti domni au cam schimbat atitudinea.Probabil ponta ar fi promis gratierea lui voiculescu, altfel nu-mi explic atata servilism si ,,pupincurism”vorba lui badea.cat despre dumitrescu ce sa zic trebuie sa dai raspunsul pe care il vrea el altfel vedeti ce se poate intampla.M-as bucura daca antena 3 ar reveni dupa aceasta perioada de slugarnicie desantata.
    p.s. nu intamplator am scris numele celor citati cu litera mica!!!!

  11. Acest Razvan Dumitrescu ce merge aproape saptamanal la manastirea Caldarusani impreuna cu ficasa ptr a se spovedi, a avut ca duhovnic pe preotul Laurentiu,acel calugar ce avea relatii homosexuale cu studenti de la teologie.Ce sa asteptam de la acest moderator nesimtit?

  12. foarte urat din partea prezentatorului!nu ma pricep la politica nu stiu cine era domnul insa ceea ce a facut e lipsa de respect…sa stii ca ai putere si sa dai omul afara…f urat !trebuie sa isi ceara scuze in direct

  13. Moderatorul Domn Dumitrescu ar trebuie s fi dat afara , la rândul sau ! dupa atât de multi ani când l face pe Domn Basescu ca dracul, se vede ca ajuns la un comportament mimetic isteric, absolut intolerabil la o antena nationala publica, si asta firesc în numele sacrosfiintei libertate expresi , foarte frumos !!

  14. Omeni buni idea e ca sa se duca odata naibii la confruntarea aia de doi bani sa mearga sa dea din gura amandoi sa raspunda la niste intrebari generale si sa isi vvada de treaba ce dracu e asa de complicat sa mearga odata la un post de televiziune sa mearga la un post tv dintrun oras mai amre si sa faca confruntarea acolo nus tiu ce asa de greu. faza cu datul afar a o fo nasol dar si Dl Calimente trebuia sa zica da ma bulangilor va invit la postul cu tare la data cu tare sa facem dezbaterile X

  15. Sincer ..inviti un om ca apoi sa il dai afara din casa ta?atunci pentru ce l.ai mai invitat ?
    Desigur ,daca nu il inviti tocmai ca sa il dai afara …si sa iti arati asa zisii ‘muschi’ in direct …oricum se vede de la o posta ca e mana lui Ponta

  16. BAI BISNITARILOR BASISTI,DE ZECE ANI ROMANIA E BAGATA IN KKAT,SUNTEM DE TOT RAHATUL IN EUROPA CU BASISSSSSTI SI BISNITARI,COCALARI DE 5 BASSSHHHI,BA B1 SI REALITATEA,ALO COMENTATORILOR COCALARI,DA’ SUS ,VB BAI BOMBELOR DE FRATIORUL MEU ,CARE E BAGAT CU MAFIA TIGANEASCA,CU SACOSELE DA’ LOVELE,VB BAI DE COCOS,DE UDREA CU MILIOANELE,VB BA’ LATRAILOR DA’ FLOTA ROMANIEI, VB BAI DA’ SALARII SI PENSII CIORDITE DE VARU’ BOC,DA’ VIDEANU VB?,DA’ BERCEANU? DA’ BLAGA,PONTA E PLAGIATOR DAR NU E CIOORDITOR,CAT A CIOOORDIT BASESCU CU FRATI,GASTI,NEAMURI, VA ESTE FRICA CIUMPALACILOR LINGUSITORI CA VINE D.N.A.,GARANTEZ CA BASU’ SE DUCE RAPID DUPE’ NASTASE SI ALTII,CU FAMILIA,LA HORA CU BERCEA MONDAIALU’ BA’ SI FRATIORUL!!!!!!! MANGLITORILOR DA’ 2 LEI !!!!!! IN BASUL VOSTRU !!!!!!

  17. Ar trebuii sa va dam foc la toti!!!!! faceti bani pe carca noastra si ne bagati numai prostii in cap si unii si altii, pana nu ne luam singuri drepturl… NE MERITAM SOARTA!!!

  18. Nu am fost de acord cu decizia lui Răzvan Dumitrescu de a-l da afară din studiou pe senatorul liberal Calimente, însă este de neacceptat ca un candidat la funcția prezidențiabilă să-şi aleagă moderatorul dezbaterii, confruntării finale, după pofta inimii sale.

  19. Pentru cei care ii gasesc scuze lui Razvan Dumitrescu as vrea sa subliniez ca a fi moderator – ca si a fi ziarist, in general – inseamna a pune intrebari si a astepta raspunsuri din parte celui invitat sau intervievat nu a intra in polemica cu el. Dupa ce se termina interviul sau emisiunea moderata, moderatorul ( ziaristul ) are tot timpul si toate posibilitatile sa demonteze argumentele celui intervievat sau participant la emisiune. Deasemenea, moderatorul are posibilitatea, daca un invitat depaseste timpul acordat raspunsului sa ii taie microfonul sau sa intre in pauza publicitara. A intra in polemica, ca moderator, cu cel invitat este o dovada de neprofesionalism, iar a da afara pe cineva pe care l-ai invitat sa isi spuna parerile, doar pentru ca nu coincid cu ale tale, este o dovada de obraznicie, lipsa de bun simt si partinism politic dus pana la dictatura. Asta imi aduce aminte de perioade pe care speram sa nu le mai vad cand unii jurnalisti criticau cu manie proletara orice parere care nu erau pe placul conducerii de partid.

  20. razvan dumitrescu a aratat tot ce poate. Atata poate omul, trebuie inteles,Mintea si creierul lui nu se ridica mai presus decat a unei oi turbate.Eu, demult nu mai cred in asemena caricaturi de moderatori care daca nu esti de acord cu parerile lor se comporta precum jivinele. Nu sunt de partea lui Calimente pentru ca si el este un politician care-si apara interesele personale, dar cei 7 ani de acasa trebuie sa-i aiba toata lumea.Si inca ceva,bunul simt nu costa bani!

  21. De ce mai exista asemenea moderatori?
    De ce mai exista posturile ANTENA sI in mod special ANTENA3? Pentru ca noi romanii ii pupam in cur pe cei de la putere?Pentru ca noi romanii suntem cei mai mari consumatori de scandal? Pentru ca noi romanii nu mai suntem romani? As vrea sa cred ca nu sunt adevarate asemenea lucruri!

  22. Domnii de la presa, telviziuni, in loc sa fie rigurosi, impartiali si sa castige incredere pe care o mai astepta de undeva acest neam, dovedesc ca vor defapt sa devina o forta a prostiei antidemocrata care m mult atata si dezbina, fac din orice tantar elefanti ca sa faca senzatii…. JENANT
    Eu zic ca in primul rand ar trebuii sa ne recastigam CREDINTA ! Cel rau e acum peste tot pe pamant….

  23. Comunism!!!!!!! Se vede ca sunteti disperati dar lasa ca venim si dupa gatul vostru daca trebuie in caz de iese Ponta. Io sigur ies in strada daca iese Ponta si daca te gasesc prin bucuresti domnule ambulant vanzator de Ponta cu 3 saptamani experienta ca de atunci ai inceput sa-l cauti pe Iohannis de rele si eviti tot raul despre Ponta te iau la capace. L-ati cautat pe iohannis si in cur pana la strastramosii lui si na-ti gasit nimik decat niste invetii fara dovezi ca au furat voturile din listele suplimentare si ca strastrastrastrabunicul lui tatal lui Iohannis darama cladiri. De unde stiti voi ma cui au fost indreptate voturile din liste suplimentare mai mancatori de cacat???? Pe Ponta nu-l cautati de nimik, nu sunteti obiectivi sunteti niste manipulatori si cei care au internet vad asta… nu va mai chinuiti ca de 1 luna de zile nu-l meritati nici pe Basescu in platou.
    Am fost fidel antenei 1 pana acum dar de o luna cum aud de Badea pe la zu cum schimb. Nu vreau sa va ma aud mi-am dat seama ca sunteti cei mai buni manipulatori si cei mai javre. Nush nici daca mai cred ce ziceati de Basescu…

  24. nu se poate asa ceva . un jeg penal ca moderatoru, ca nu spun pe nume la un gunoi ce scuipa venin !!!!! Trezitiva sa ma pis pe voi antena 3 .

  25. oameni inculti,dar cine dracu a fost presedinte 10 ani?cumva ponta,cumva iliescu,cumva voiculesc?nu,basescu,ponta si cu voiculescu au adus tara la rahat?nu,basescu cu toti pupincuristii lui,oamenii astia de la Antene cum spuneti voi incearca sa spuna ce se petrece in tara aceasta de cacat,condusa de un presedinte dupa chipul si asemanarea voastra si nu mi se pare ca il sustine pe ponta,apropos,de ce Mutulica nu vine ca invitat in emisiuni la antena 3 ?ii e frica de intrebari,nu are raspunsuri….?

  26. Sa vii la antena 3 sa discuti despre ce a facut Basescu ?a expitat subiectul su nu vad legatura…io vreau sa aud despre viitor si scuza-ma, incult esti si tu ,si mai ales prost pentru ca ai internet unde te poti informa corect. Tu aperi niste papagale care dau batranilor impreuna cu pensia niste pliante cu ajutorul postei cum ca Iohannis taie pensiile si ca e cu Basescu….josnic… sustii primari care obliga batrani sa voteze cu Ponta daca nu le taie subventiile, sustii niste oameni care nu-i lasa pe cei din diaspora sa voteze si nu o sa-i lase nici in turul 2 iti promit !!! ( apropo daca antena 3 nu e cu Ponta cum plm nu spune nimik despre diaspora???????????cand a spus 10 ani de Basescu cum a furat voturi la Paris?) Sustii niste partide aliate de dragul puterii. Nu-ti ajung conducatorii de Bucuresti de 25 de ani????sustii pe cineva care te minte ca o sa creasca salariile si pensiile din ianuarie cand nu e facuta nici un draft pe 2015 pana acum si nu sunt bani la buget ca iia dat primarilor…sustii pe cineva care te minte frumos parca esti o proasta la 15 ani caruia ii place sa fie mintita frumos Informeaza-te romane ca e gratis. Oi fi io analfabet dar muncesc de 15 ani si banii mei nu vreau sa-i dau pe campanii si pentru petreceri platite de psd pentru tineri cu pretul viitorului lor si al meu. Sunt dispus sa ies in strada pana la moarte daca iese Ponta pentru ca stiu aproape tot ce a facut anul asta.

  27. Pina asta-vara nu ma uitam decit la antena3,si la realitatea.dar au devenit cei mai pemibiliupincuristi pontisti psd-isti.pina si badea din critic corect la addresa lor,i-a reevaluat.treaba lor sa il pupr pe ponta in cur,dar jrgosrnia psd.istilor si a antenistilor consta in faptil ca arinca cu laturi intr-un om civilizat, care prin contrast ii arata cit suny de tutbati si de jegosi.RUSINE ANTENA3 Gadea dumitretrescu,badea(credeam ca esti baiat dr oras)sa va fie rusine si sa aveti ratingcit va fac eu

  28. Antena 3 a devenit o portavoce PeSeDista … parca e o afacere de familia , cu Firea, Dumitrescu , Ponta si Gadea … e sinistru…
    Si pacat de postul asta ca erau OK cand criticau puterea. Acum canta osanale partidului mult iubit … penibil, jurnalistii lui Peste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.