Ce se întâmplă cu economia României? Deficitul bugetar a crescut de 3 ori față de anul trecut

economie deficit bugetar
Foto: Steve Kelley (Flickr)

Deficitul bugetar al României pentru primele 7 luni ale anului 2017 a crescut de 3 ori față de aceeași perioadă a anului 2016.

Execuția bugetului general consolidat pe primele șapte luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 5,1 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB, față de deficitul de 1,74 miliarde lei, respectiv 0,23% din PIB, înregistrat la aceeași perioadă a anului 2016, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice într-un comunicat de presă.

Cheltuielile de personal au crescut cu 20,3% față de aceeași perioadă a anului precedent, fiind determinate de majorările salariale acordate în ultimul timp (din sănătate, educație, administrație), precum și de majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 1250 lei la 1450 lei din 1 februarie 2017.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut și ele față de anul precedent cu 10,7%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei, și cu 9% de la 1 iulie 2017 a punctului de pensie, ajungând la 1000 lei.

Încasările din impozite și taxe pe proprietate au scăzut cu 6,5% față de perioada similară din 2016, fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcții speciale.

În schimb, ministerul anunță că s-au înregistrat creșteri față de anul trecut la încasările din contribuțiile sociale (+16,4%), din impozitul pe salarii și venit (+10,8%) și din venituri din capital (+15,2%).

În ceea ce privește veniturile din TVA, acestea au înregistrat o scădere cu 4,6% față de primele șapte luni ale anului 2016. Ministerul consideră că această scădere este cauzată de reducerea cotei standard de TVA de la 20% la 19%, care se reflectă în încasări din februarie 2017.

Încasările din accize au fost cu 5,8% mai mici comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, fiind influențate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017.

Subvențiile sunt în creștere cu 22,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea majoră provenind de la subvențiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

 

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.