Ambasadorul României la Londra, după atentat: ”Sunt în țară. Am fost naș. Mi-a stricat un pic seara. Asta e viața”

Dan Mihalache pare să fi adormit la masa de lucru. Foto: click.ro
Sorin Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, a făcut câteva declarații cel puțin bizare după atentatul în care și-au pierdut viața 7 persoane, iar aproape 50 au fost rănite.
„Sunt în țară, care e problema? Am fost chiar naș. Eu nu pot să îmi planific nășiile în funcție de atentate. Mi-a stricat un pic seara, dar asta nu înseamnă că nu am lucrat cu colegii foarte strâns ca să vedem ce e de făcut. Asta e viața. Am comunicat, avem celulă de criza, totul a fost sub control, de altfel cred că m-ați auzit vorbind toată noaptea”, a declarat Dan Mihalache, duminică, pentru Gândul.
Nu este pentru prima oară când Mihalache, reprezentant al PSD, face declarații ciudate. În 2012, și-a pierdut funcția de secretar general adjunct al Guvernului după ce a spus că parteneriatul strategic al României cu Statele Unite al Americii îl „lasă rece”.
Mihalache a fost apoi şeful Cancelariei Prezidenţiale, unde a ieșit în evidență prin faptul că a adormit la o întâlnire a lui Klaus Iohannis cu președintele Serbiei.

Poliția britanică știe cine sunt teroriștii de la Londra. Statul Islamic a revendicat atacul

Identitatea celor trei teroriști, care au fost împușcați de polițiști după ce au ucis șapte persoane și au rănit alte 48 la Londra, a fost descoperită.

Poliția britanică a anunțat că numele teroriștilor vor fi publicate în curând, după ce se va stabili dacă aceștia fac parte dintr-o rețea mai mare.

Cei trei atacatori au fost împușcați de polițiști, după ce au intrat cu o dubă în pietonii care treceau pe Podul Londrei, iar apoi au înjunghiat trecători din Piața Borough.

Poliția britanică a efectuat mai multe percheziții astăzi și a operat mai multe rețineri, scrie BBC.

Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat atacul de la Londra.

Încep să apară și primele informații despre victime. Prima identitate confirmată este cea a canadiencei Chrissy Archibald, care se mutase în Europa alături de logodnicul ei.

Un cetățean francez și-a pierdut și el viața în atac, potrivit ministrului de Externe de la Paris, Yves Le Drian.

În spitalele din Londra sunt încă internați 36 de oameni, 21 dintre ei fiind în stare critică. Patru polițiști sunt printre răniți, doi dintre ei în stare gravă.

https://greatnews.ro/roman-filmat-atentat-terorist-londra/

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.