Curse off-road în asprul peisaj dobrogean, o nouă atracție pentru turiștii străini

Judeţul Constanţa ar putea deveni o destinaţie căutată de turiştii dornici de aventură. Autorităţile locale au pus la punct un proiect finanțat prin fonduri europene, prin intermediul căruia cursele off-road vor fi promovate în rândul turiștilor străini. Pasionaţii vor descoperi în Dobrogea peisaje dintre cele mai variate – de la locuri aride şi pietroase din Podişul Dobrogei, până la câmpii de stepă în jurul lacurilor.

Proiectul european este promovat împreună cu parteneri din Turcia, Republica Moldova, Georgia și Bulgaria. Astfel de curse, pe teren accidentat și în locuri greu accesibile cu o mașină normală, au loc săptămânal în județul Constanța.

„Încercăm să vedem partea nevăzută a Dobrogei și să promovăm această activitate”, a declarat pentru Digi24 Marius Dinu, președintele Asociației „Off-road în Dobrogea”.

Frumusețea peisajelor din munții Dobrogei, de la Limanu sau din pădurea de la Hagineni va putea fi descoperită de turiștii sosiți în mașinile de teren.

„Județul Constanța înseamnă mai mult decât turismul de plajă”

„Simți că trăiești, că ești în natură, te bucuri de natură, de aer curat, scapi de betoane, de praful, fumul și toate cele din oraș. De când am mașina și am început să ies cu ea prin Dobrogea mi-am schimbat părerea despre zona asta. Este o zonă total superbă”, spune Robert Otoman, pilot de off-road.

off road în dobrogea
Off road în Dobrogea. Foto: Pagina de Facebook „Off-road în Dobrogea”

Reprezentanții Prefecturii Constanța și-au unit forțele cu autoritățile din Turcia, Republica Moldova, Georgia și Bulgaria într-un proiect european comun și deja au reușit să aducă turiști străini dornici de excursii off-road.

„Ne dorim să demonstrăm că județul Constanța înseamnă mai mult decât turismul de plajă, turismul de vară, că se poate face turism pe toată perioada anului”, arată Filiz Ismail, managerul proiectului.

Pentru a introduce astfel de excursii în ofertele agențiilor de turism, reprezentanții celor 5 țări vor cheltui 600.000 de euro, bani veniți în cea mai mare parte din fonduri europene.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.