Cupa Mondială 2018: Cine sunt marii absenți de la turneul final din Rusia?

Zlatan Ibrahimovic, unul din marii absenți de la Cupa Mondială 2018. Foto: Federația Suedeză de Fotbal / Facebook

La Cupa Mondială 2018 vor ajunge 736 de fotbaliști, repartizați în cele 32 de echipe calificate. În acest articol vă prezentăm primul ”11” al jucătorilor care vor lipsi de la turneul final din Rusia.

Pe lista marilor absenți de la Cupa Mondială 2018 se află foști câștigători ai celui mai râvnit trofeu din fotbalul internațional, dar și mari campioni ai acestui sezon în fotbalul european.

Iată, deci, primul ”11” al absenților de la Cupa Mondială 2018 din Rusia:

1. Gianluigi Buffon (Italia / Juventus Torino)

Legendarul portar în vârstă de 39 de ani plănuia să se retragă după turneul final din Rusia, însă a ales să își agațe mănușile în cui după eliminarea suprinzătoare a ”squadrei azzurra” în play-off-ul european cu Suedia.

2. Antonio Valencia (Ecuador / Manchester United)

Excelentul fundaș dreapta (32 de ani) de la Manchester United, ales de colegii săi de la echipa de club drept cel mai bun jucător al sezonului pe Old Trafford, nu a reușit să o ajute pe Ecuador să se califice la al treilea turneu final consecutiv al Cupei Mondiale.

3. David Alaba (Austria / Bayern Munchen)

Austriecii n-au mai fost la Cupa Mondială din 1998, la fel ca România, o altă absentă de la turneul final din Rusia. David Alaba, fundaș stânga atât rapid, cât și tehnic, are în palmares șapte titluri în Bundesliga cu Bayern Munchen, însă va trebui să mai aștepte pentru a debuta la ”Mondiale”.

4. Virgil van Dijk (Olanda / Liverpool)

Cel mai scump fundaș central din lume va lipsi de la Cupa Mondială 2018. Olanda a avut o campanie de calificare dezastruoasă, terminând pe locul trei grupa de calificare și ratând turneul final. La precedentele două ediții ale ”Mondialelor”, olandezii terminaseră pe locul doi – în Africa de Sud – și pe trei – în Brazilia.

5. Soktratis Papastathopoulos (Grecia / Borussia Dortmund)

Grecia a avut un parcurs tragic în preliminariile pentru Cupa Mondială 2018, iar fundașul central Sokratis n-a reușit să strângă rândurile în defensiva elenilor, care, după ce în urmă cu patru ani au fost la câteva minute de sferturile de finală, vor vedea acest turneu final la televizor, probabil direct de pe plajă.

Cupa Mondială 2018: Cine sunt marii absenți de la turneul final din Rusia?

6. Leroy Sane (Germania / Manchester City)

Cu toate că este unul dintre cei mai promițători jucători germani ai momentului, excelentul pasator de la Manchester City n-a prins lotul de 23 al campioanei mondiale în exercițiu. Antrenorul Joachim Low a mizat pe experiență.

7. Constantin Budescu (România / FCSB)

Poate cel mai valoros fotbalist român al momentului și, dacă nu, cu siguranță cel mai tehnic, Constantin Budescu nu a reușit să îi ducă pe tricolori la Cupa Mondială 2018. Îl trecem, astfel, pe fantezistul FCSB-ului pe lista marilor absenți de la turneul final din Rusia.

8. Arturo Vidal (Chile / Bayern Munchen)

Neînfricatul mijlocaș central chilian, care a dictat tempo-ul naționalei sale la ultimele două Cupe Mondiale, va lipsi de la turneul final din Rusia. Vidal a fost suspendat pentru ultimul meci din preliminarii, cu Brazilia, încheiat cu eliminarea campioanei Americii de Sud din cursa pentru Rusia 2018.

9. Pierre-Emerick Aubameyang (Gabon / Arsenal Londra)

Indubitabil unul dintre cei mai valoroși atacanți ai lumii, vârful de la Arsenal Londra n-a avut, însă, noroc de o echipă națională pe măsură. Gabon nu s-a calificat niciodată la o Cupă Mondială, iar absența lui Aubameyang din multe meciuri în preliminarii s-a văzut. Gabonul n-a înscris niciun gol pe teren propriu în grupa de calificare câștigată de clar de Maroc.

Cupa Mondială 2018: Cine sunt marii absenți de la turneul final din Rusia?

10. Zlatan Ibrahimovic (Suedia / LA Galaxy)

Cu toate că Suedia s-a calificat la turneul final din Rusia, marele Zlatan – retras din activitatea internațională – nu va merge la Cupa Mondială 2018. Competiția va fi mai săracă fără veteranul atacant suedez.

11. Gareth Bale (Țara Galilor / Real Madrid)

Cu toate că nu a fost cel mai bun an pentru extraordinarul atacant galez, care a fost folosit într-un sistem de rotație la Real Madrid, Gareth Bale a reușit să decidă soarta finalei Ligii Campionilor în acest an, marcând cele două goluri care au făcut diferența în partida de la Istanbul, cu Liverpool.