Cum să crești durata de viață a bateriei telefonului mobil

Cateva trucuri pentru o viață mai lungă a bateriei

Autonomia scăzută a bateriei rămâne principala problemă cu care se confruntă în prezent utilizatorii de smartphone-uri.

Acumulatorii Li-Ion, folosiți de majoritatea dispozitivelor mobile de pe piață, au o durată de viață de câțiva ani, însa dacă nu sunt respectate câteva reguli simple, atât de natură hardware cât și software, performanțele acestora vor scădea în timp.

Despre cum poate fi prelungită durata de viață a bateriei telefonului, atât în ceea ce privește optimizarea hardware și software, cât și din punct de vedere al aplicațiilor pe care utilizatorii le pot instala,  specialiștii ThePhoneGeeks ai EuroGsm vin cu o serie de recomandări.

Astfel, prima dintre recomandări este aceea ca acumulatorul să fie întotdeauna încărcat înainte să se descarce complet și să fie deconectat de la sursa de încărcare în momentul în care nivelul bateriei a ajuns la 100%.

De asemenea, telefonul nu trebuie lăsat în mașină sau în alte locuri închise atunci când este foarte cald. În acest sens, este recomandat ca, atunci când nu este folosit, acumulatorul să fie păstrat într-un loc cât mai răcoros și să fie încărcat în jur de 40%.

În ceea ce privește optimizările software, utilizatorii ar trebui să oprească aplicațiile care rulează în background, să nu folosească imagini de fundal active, să dezactiveze funcțiile Bluetooth, GPS, Wi-Fi și datele mobile, precum și autosincronizarea conturilor.

O altă recomandare este aceea de a seta la nivel minim luminozitatea ecranului și durata la care intră în stand-by.

„Utilizatorii pot lua în calcul și aplicațiile dedicate pentru optimizarea bateriei, prin care pot fi șterse fișierele inutile ce ocupă spațiu de stocare important și informațiile personale din istoricul de navigare. Aplicația mai permite și managementul aplicațiilor, mutarea acestora pe cardul SD, dezinstalarea aplicațiilor preinstalate și efectuarea de copii de siguranță ale fișierelor importante. În plus, aplicația are și rol de antivirus”, a explicat Marius Boca, specialist ThePhoneGeeks.

Printre aplicațiile utile în acest sens sunt DU Battery Saver, care poate prelungi durata de viață a bateriei cu până la 50%, dar și Battery Doctor, disponibilă în 19 limbi, care identifică aplicațiile și procesele ce epuizează bateria și optimizează procesul de încărcare, pentru ca acesta să fie cât mai eficient.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.