Cum pot fi folosite dronele în agricultură

Folosirea dronelor în agricultură reprezintă o altenativă accesibilă pentru activități care necesită costuri mari sau angajarea unor specialiști.  

Dronele pot inspecta culturile pentru identificarea speciilor invazive într-un timp foarte scurt și pot oferi informații prețioase fermierilor.

Pe lângă monitorizarea stării de sănătate a plantelor sau monitorizarea dăunătorilor, aparatele de zbor pot fi folosite, printre altele, și în gospodărirea apelor, securitate, inspecții de proprietate sau gestionarea efectivelor de animale.

Tehnologia folosirii dronelor în agricultură va fi prezentată de mai mulți ingineri, în cadrul expoziției Indagra 2014, eveniment care se desfășoară între 29 octombrie și 2 noiembrie, la Romexpo.

De asemenea, inginerii vor prezenta modul cum pot fi folosite aceste aparate de zbor pentru dezvoltarea agriculturii ecologice.

Și asta în condițiile în care dronele pot fi dotate cu echipamente de control sau li se pot integra  camere video performante, pentru a putea oferi sisteme autonome.

“În România, piața aparatelor de zbor este la început, acestea fiind cu precădere folosite în promovarea turistică sau entertainment. În lume însă, piața dronelor este în plină ascensiune. În 2012, în SUA s-au investit aproape 4 miliarde de dolari în construcția micilor zburătoare. Piața va crea în 2015, 100.000 de locuri de muncă.  Beneficiile nu sunt doar pentru piața muncii”, susțin reprezentanții companiei care vând drone pentru agricultură, pe piața din România.