Cum îți întreții corect mașina pentru a te bucura cât mai mult timp de ea

Sursa foto: Unsplash
Sursa foto: Unsplash

Mașina pe care o deții este o investiție pe termen lung și bineînțeles că îți dorești ca aceasta  să își păstreze fiabilitatea cât mai mult timp.

Cheltuielile cu întreținerea sunt incomparabil mai mici cu o investiție pe care ar trebui să o faci într-o mașină nouă, așa că merită să cunoști care sunt sfaturile de întreținere pe care le oferă specialiștii și să le respecți. Descoperă-le în continuare și urmează-le cu încredere.

Păstrează-ți mașina curată la exterior pentru că vopseaua are rolul nu doar să o facă să arate bine, ci și să protejeze caroseria de rugină. Dacă alegi să mergi la spălătorie, optează și pentru un program cu ceară, iar dacă o îngrijești acasă, pentru un aparat de spalat cu presiune. Nu uita nici de geamuri și folosește lichid de parbriz adecvat anotimpului.

Îngrijește interiorul mașinii pentru că astfel îi menții valoarea. Un interior murdar poate duce la deteriorări ireversibile în timp, echivalând cu o pierdere semnificativă de bani atunci când te vei decide să o vinzi, așa că acest efort chiar merită să fie făcut.

Alege un loc de parcare potrivit care să îți protejeze mașina de soare. Fie că găsești un loc umbros, fie că îți cumperi o prelată specială, ține mașina la distanță de razele soarelui, care pot topi suprafețele din plastic sau pot chiar să schimbe culoarea mașinii. Un alt pericol este mizeria păsărilor al cărei acid poate afecta vopseaua dacă nu este curățată imediat.    

Respectă programul de mentenanță al mașinii, urmând, cu rigurozitate, indicațiile de întreținere din manualul acesteia. Fiecare producător al fiecărui model de mașină are propriile indicații pe care trebuie să le respecți pentru a te putea bucura cât mai mult timp de aceasta.

Nu omite reviziile tehnice realizate cu regularitate care sunt deosebit de importante pentru mașina ta, pe lângă Inspecția Tehnică Periodică (ITP), care este obligatorie. Revizia tehnică de gradul I este recomandată la fiecare 10.000 de km, în timp ce Revizia tehnică de gradul II, la fiecare 30.000 de km.

Verifică, periodic, elementele consumabile și înlocuiește-le la timp. Este vorba despre ștergătoare, ulei (acesta trebuie să fie de calitate și trebuie schimbat periodic, în funcție de indicațiile producătorului), plăcuțele de frână (trebuie înlocuite la aproximativ 40.000 de km) și filtrele de aer și polen care pot fi înlocuite o dată pe an.

Fii atent la presiunea anvelopelor, care trebuie să se afle și ea constant în atenția ta. Atunci când presiunea din pneuri nu este cea potrivită, pot apărea numeroase probleme legate de frânare, stabilitate, consum. În plus, poți avea surpriza neplăcută de a face chiar și o pană atunci când te aștepți mai puțin.

Pregătește-ți mașina pentru sezonul rece atât prin completarea nivelului de antigel, cât și prin înlocuirea anvelopelor. Verifică, de asemenea, sistemele de încălzire și dezgheț, dacă vrei să ai o mașină care să pornească iarna și să aibă stabilitate pe carosabil.

Condu responsabil evitând mai ales viteza și excesivă și accidentele. Acestea pot afecta buna funcționare a mașinii tale, iar accidentele îi pot scădea semnificativ valoarea. De asemenea, atunci când apare o defecțiune, remediaz-o imediat, pentru a evita posibilele complicații ulterioare.

Învață să citești semnele pe care ți le transmite mașina ta, cum ar fi zgomotele neobișnuite, vibrațiile sau mirosurile. Vizitează un service imediat ce apar astfel de semnale, sfatul unui specialist fiind întotdeauna de neprețuit în aceste cazuri.

Dacă nu folosești o perioadă îndelungată mașina, este de preferat să o acoperi cu o prelată, să-i lași rezervorul plin, dar și să o pornești periodic pentru ca bateria acesteia să nu aibă de suferit. De asemenea, nu uita să achiți toate taxele și impozitele la timp și să faci o asigurare de calitate, care poate acoperi în caz de accident o gamă mai mare de probleme și te poate ajuta să recuperezi mașina mai repede. Iar pentru a putea ține o evidență exactă a tuturor intervențiilor asupra mașinii tale, alege să păstrezi toate chitanțele și facturile în același loc.   

Sursa foto: Unsplash

 

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.