Cum a bătut un protestatar Jandarmeria

Marian Moroșanu FOTO: Rezist.TV/Facebook
Marian Moroșanu FOTO: Rezist.TV/Facebook

Instanța a anulat o amendă de 2.000 de lei dată de Jandarmerie unui protestatar #Rezist. Potrivit Clujust.ro, judecătorul a constatat că protestatarului i-a fost încălcată libertatea de exprimare și că „nu trebuie declarate în prealabil adunările ce se desfășoară în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat”.

Cel care a contestat amenda la Judecătoria Sectorului 1 București se numește Marian Moroșanu și participă la proteste după Ordonanța 13 dată de Guvernul condus de Sorin Grindeanu, în iarna anului trecut.

„Având în vedere locul desfășurării adunării, respectiv în fața Guvernului României, aspect care reiese și din înregistrarea video depusă de către intimată, instanța reține că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 3 din Legea nr. 60/1991, potrivit cărora nu trebuie declarate în prealabil adunările ce se desfășoară în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interese public sau privat.

Interpretarea larg acceptată în practica judiciară actuală este aceea că adunările publice trebuie să fie în legătură cu activitatea acelei instituții publice, or, în speță, este necontestat faptul că adunarea din data de 02.07.2017, organizată în fața Guvernului României avea drept scop manifestarea împotriva reprezentanților instituției și a măsurilor adoptate de aceștia.

Este adevărat că regula este aceea că adunările publice trebuie declarate în prealabil. Cu toate acestea, art. 3 din legea nr. 60/1991 consacră o serie de excepții generate de necesitatea de a asigura un echilibru între măsurile rezonabile și adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a manifestațiilor licite ale cetățenilor și dezideratul ca pentru întrunirile ce au loc pe căile publice să nu fie exagerată impunerea obligației de a se obține o autorizație prealabilă”, se arată în motivarea sentinței, citată de Clujust.ro.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Iată cine este Marian Moroșanu:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.