Cum ajung vânătorii să împuște câinii ciobanilor

Câini de stână, împușcați de vânători sursa foto: radioresita.ro

Mai mulți ciobani s-au plâns ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, că vânătorii le omoară câinii de la stână care nu au elemente de identificare, deoarece aceştia sunt consideraţi „prădători” care distrug vânatul mic.

„Au solicitat sprijin legat de Legea vânătorii. Există câteva inţiative în momentul de faţă la nivelul Parlamentului şi ne-am angajat că le vom susţine, le vom fundamenta, astfel încât proprietarii de terenuri, de păşuni sau cei care au stâni să nu fie afectaţi de anumite prevederi din Legea vânătorii. Şi aici trebuie reglementat în primul rând regimul câinilor de la stânele respective. Nu există în momentul de faţă niciun fel de protecţie. Dacă aceştia nu au elemente de identificare, ei pot fi consideraţi prădători şi pot fi împuşcaţi de către vânători sau de cei care sunt proprietari sau membri ai asociaţiilor de vânătoare”, a spus Daniel Constantin, citat de gandul.info.

Ministrul a spus că Legea vânătorii permite împuşcarea câinilor care nu sunt identificabili.

„Vor să fie o reglementare mult mai clară astfel încât să existe o protecţie faţă de câinii care păzesc stânile respective”, a explicat ministrul.

De asemenea, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu a explicat că trebuie stabilit un număr de câini pe care o stână îi poate deţine, în funcţie de efectivul de animale, şi totodată aceştia ar trebui să nu mai fie consideraţi „prădători” ai vânatului mic.

Ministrul s-a întâlnit cu reprezentanții fermierilor, după ce joi, peste 1.200 de ciobani au protestat, la sediul Guvernului, nemulţumiţi că subvenţia pentru animalele pe care le deţin este plătită cu întârziere şi are o valoare mai mică decât a promis ministrul Agriculturii.