Vasile Corjoș lângă bradul de Crăciun din holul Facultății de Drept
Pe când eram studentă în București, unul dintre concertele pe care încercam să nu îl ratez la sfârșit de an era concertul de Crăciun susținut de Corul Universității din București. Pe scurt, evenimentul avea două mari avantaje: muzica excelentă și intrarea gratuită. Îmi amintesc acum de seri friguroase în care Aula Magna de la Facultatea de Drept era plină ochi, dar spectatorii continuau să vină și să se așeze în picioare, undeva în fundul sălii. Era bucățica de bucurie pe care fiecare dintre noi voia să o ia cu el înainte de a pleca de sărbători acasă la părinți.
La mai bine de patru ani de atunci, cel care ține laolaltă corul mi-a dat o lecție – este adevărat, tristă pe alocuri – despre cum unii oameni reușesc să facă lucruri excepționale cu resurse minuscule. În două-trei vorbe, cam așa ar putea fi rezumată povestea Corului Universității din București: artă cu buget zero. Vasile Corjoș, dirijorul corului, este într-un fel resemnat atunci când îmi spune că artiștii o țin „din criză în criză”. Ca un făcut, pentru artă nu prea au fost niciodată bani.
Ne aflăm în garderoba Facultății de Drept, unde corului i-a fost repartizat un dulap pentru a-și ține partiturile. În holul cel mare al facultății, un brad de vreo cinci metri împodobit cu globuri roșii din sticlă amintește că se apropie concertul. E marți seara și l-am prins pe domnul Corjoș între două repetiții. Cea de la Opera Română, unde este maestrul corului mare și al celui de copii, tocmai s-a terminat. Iar cea cu studenții începe la ora 20:00. Azi este rândul unei studente la Conservator și al unui solist la nai să fie ascultați.
„Eu sunt clasa muncitoare”
„Eu îi ascult până în ultimul moment. Sunt foarte exigent cu ei. Fug de colo-colo. La Operă lucrez dimineața și seara. Suntem ca la fabrică, la furnal. E fabrică de muzică. Luni și marți sunt cam singurele zile libere la noi. Eu sunt clasa muncitoare”, spune dirijorul mai în glumă, mai în serios.
Întâlnirile sale cu studenții din cor au devenit tradiționale: toată lumea știe că dacă e marți, atunci domnul Corjoș este la Facultatea de Drept în Amfiteatrul Negulescu de la ora 19:30 până la zece noaptea. Uneori face repetiții și lunea de la opt seara, iar joia se întâlnește cu orchestra corului, tot pe seară, preț de două ore.
Iar programul acesta infernal nu îl are vreun tânăr ce abia a ieșit de pe băncile facultății, ci un om înalt și slab de 67 de ani, cu o figură osoasă ce te trimite cu gândul la asceții pe care îi vezi pictați pe zidurile bisericilor.
„Să faci coruri din opere cu studenți amatori nu e ușor”
„Eu nu am salariu aici. Eu fac cu bucuria de a împărtăși și celor tineri dragostea mea față de muzică. Am avut de mic bucuria muzicii: de a o asculta și de a o da și altora. Și dacă vin atâția studenți și ei vor să cânte e păcat să nu fie un om care să se ocupe. Eu am fost impresionat de dăruirea lor artistică și de înțelegerea lor, cu toate că nu au pregătire ca un student de la Conservator. De multe ori am avut rezultate excepționale, cu piese grele. Ca să faci coruri din opere cu studenți amatori nu e lucru ușor”, spune maestrul de cor.
Tocmai din acest motiv este mai incitant să lucreze cu studenți: „Pentru că pornești ca într-un fel de aventură. Pentru mine corul ăsta de studenți este ca o aventură: se poate sau nu? Dovadă că au trecut atâția ani și s-a putut”.
De altfel, Corjoș nu este doar maestru de cor: „Sunt dirijor, organizator, editorul partiturilor. Eu fac și aranjamentele pentru orchestră, cor și așa mai departe. La o înaltă instituție de artă e o armată angajată. Asta eu fac singur”.
Se adaugă timpul înghițit de pregătirea materialelor pe care tot el le scrie la calculator (e mândru că a scăpat de partiturile scrise de mână după ce a învățat să le scrie cu un program special), le xeroxează sau le scoate la imprimantă. Una peste alta, se trezește pe la cinci-șase dimineața.
„Rar se întâmplă în lume să ții un public atent două ore”
Aventura a început în anul 1996. Chiar în Ajunul Crăciunului, corul tocmai rămăsese fără dirijor: doamna care îi conducea plecase pe nepusă masă în Canada. Câțiva studenți care îl cunoșteau au venit la el și l-au rugat să îi pregătească deoarece voiau să susțină un concert de colinde la Ambasada Poloneză. „Am intrat în horă și am început să dansăm”, spune maestrul, care a început să lucreze cu un grup de 20-25 de studenți. Acum, la concertul de Crăciun participă 100-110 studenți, iar la cel de Paști în jur de 70-80: „Depinde cum au și ei timp. Știți cum e studenția: unii se mai angajează, mai lucrează”.
Cele mai multe concerte sunt susținute în Aula Magna de la Facultatea de Drept: „Sala o primim și noi gratis. În altă parte se tot cer bani și cum nu avem subvenție e mai greu”.
Acum, corul se pregătește pentru concertul de Crăciun, care va avea loc joi, 15 decembrie, în Aula Magna, de la ora 19:30. Bineînțeles, intrarea este liberă. Nucleul concertului va fi alcătuit din colinde românești și internaționale, cărora li se vor adăuga piese laice. Va participa și Corul de copii al Operei Naționale.
În programul din acest an sunt incluse lucrări de Ludwig van Beethoven, Marc-Antoine Charpentier Constantin Arvinte, Ioan D. Chirescu, Vasile Corjos, Gheorghe Cucu, Dumitru G. Kiriac, Alexandru Podoleanu, Timotei Popovici, Georg F. Haendel, Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Robert Mozes şi Pierre Pierpont, Franz Gruber, Richard Wagner.
Concertul durează în jur de două ore. Dirijorul spune că e mare lucru când reușește să țină atentă o sală plină ochi timp de două ore: „Rar se întâmplă în lume să ții un public două ore în stare de a asculta. Știți cum e, oamenii se mai plictisesc. Eu concep un concert ca o lucrare – de la început la sfârșit – chiar dacă el este compus din piese. Orice concert are început, punct culminant și final. E un fel de topografie muzicală, ca un relief. Dacă reușești să redai această topografie, atunci faci ca publicul să fie atent, să fie captivat de conținut”.
Fan de 80 de ani, prezent la toate concertele
În afară de studenți, profesori și părinți, Corul Universității are și alți admiratori: „E un domn care are vreo 80 de ani și de ani de zile vine. Îmi dă telefon cu săptămâni înainte să-i spun data”.
Domnul Corjoș a introdus în progamul din acest an „Imnul nupțial” din opera „Lohengrin” de Wagner: „E mult mai dificilă decât ce facem noi”. Chiar și așa, studenții se descurcă. Soliștii sunt de obicei studenți de la Conservator, dar dirijorul povestește că a avut și soliste din Universitate care luau lecții de canto și se pregăteau serios: „Dintre studenți, mulți și-au exprimat dorința de a face Conservatorul a doua facultate. Mi-au cerut să-i îndrum. O fată a făcut Limbi Străine la Universitate și pe urmă a făcut și Conservatorul”.
De-a lungul timpului, în cor au intrat și studenți de la alte universități din București: Medicină, ASE, Politehnică. „Doar la Medicină se face un grup muzical de vreo doi ani, combinat cu orchestra medicilor. În rest, nu mai există niciun cor universitar în București”, spune Corjoș.
De regulă, studenții stau în cor maximum patru-cinci ani, iar în fiecare toamnă 30-40% din ei se schimbă. Sunt totuși și studenți care vin chiar și după ce au terminat facultatea. Înscrierile în cor se desfășoară permanent: „Dacă află în februarie și vin în februarie, cum să nu-i primești? Dacă vezi că au voce și dragoste?”, comentează maestrul.
Foto: Corul Universității din București în Aula Magna
Orchestra, înființată cu două fete
În timp ce corul are deja o vechime considerabilă, fiind înființat în anul 1948 de compozitorul și dirijorul Constantin Marin, orchestra care însoțește corul a luat naștere abia prin 2001: „Toate marile universități din lume au orchestră și cor. Când am venit în București am zis: „Cum, Universitatea nu are orchestră?”. Am început orchestra cu două fete surori, de la Facultatea de Drept, ce făcuseră liceul de muzică. Ele erau violoniste și și-au adus prieteni”. Spre deosebire de membrii corului, cei 20 de instrumentiști sunt în mare parte profesioniști, adică studenți la Conservator.
În afară de concertele tradiționale de Paști și de Crăciun, Corul Universității a organizat și concerte Mozart, Handel, Haydn, Vivaldi și un concert cu arii celebre din operă. În 1999 au scos și un CD cu piese înregistrate în timpul concertelor din Aula Magna. Au cântat și la Sala Palatului, Opera Română, Biserica Rusă, Ministerul Educației sau Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”.
„Muzica nu are limite de pensionare”
De obicei, corul susține trei-cinci concerte cu programe diferite în fiecare an. „Dacă am avea un mic ajutor din partea unei firme, am putea face mai multe concerte pe an”, spune dirijorul. Deocamdată, în afară de sumele simbolice pe care le-au primit uneori de Paști și de Crăciun din partea Universității, nu i-a sprijinit nimeni financiar.
„Conducerea Universității ne-a ajutat: au scris despre noi, au făcut afișe. Dar și ei au resurse limitate. Eu m-am zbătut să primească studenții niște tabere la munte sau la mare peste vară. Erau gratuite, din partea Ministerului Educației. Numai trenul îl plăteau ei. Mergeau și doi pe loc, îi combinam între ei, unii s-au și căsătorit”, își amintește Corjoș.
Dar tot el spune că toate aceste lipsuri nu îl vor face să nu mai dirijeze. În ultimă instanță, scopul lui este de a ne transmite tocmai acea bucățică de bucurie pe care o luam acasă de sărbători toți cei care îi ascultam concertele: „Nu am avut nevoie de bogății sau de altceva, dar de muzică am avut nevoie toată viața. Muzica nu are limite de pensionare. Marii compozitori, dirijori, interpreți, până la cei mai mici ca noi, toți cunoaștem această dragoste de a da din această bogăție, adică din cunoștințele noastre de muzică. Le-aș da fără să am vreo pretenție materială”.
