Congres PSD. Care este noua conducere. Sub Dragnea

Liviu Dragnea FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
Liviu Dragnea FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

„Vreți să mai fiu președintele vostru?”, i-a întrebat Liviu Dragnea pe delegații PSD, care au participat la congeres. Cei din sală au răspuns ridicându-se în picioarele și aplaudându-l îndelung pe liderul PSD. Funcția de președinte este singura importantă din partid care nu a fost supusă la vot în cadrul Congresului.

Cei care au participat la alegeri au avut puține emoții. Concurență a fost doar în Muntenia, acolo unde s-au duelat fostul ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu și liderul PSD Argeș, Șerban Valeca. A câștiga Țuțuianu.

A doua funcție în partid, cea de președinte executiv, a fost câștigată de actualul premier, Viorica Dăncilă. Inițial, contracandidați au fost Nicolae Bănicioiu și Ecaterina Andronescu, însă aceștia au reclamat faptul că nu au fost lăsați să-și țină cuvântările și au anunțat că se retrag din competiție.

De asemenea, pentru funcția de secretar general, s-au întrecut Marian Neacșu și Codrin Ștefănescu, însă cel dintâi a câștigat detașat. Au fost aleși 16 vicepreședinți, dintre care 8 femei și 8 bărbați.

Iată lista noilor vicepreședinți ai PSD: 

  • Regiunea Bucureşti -Ilfov au fost aleşi primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.
  • Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava): Doina Fedorovici (PSD Botoşani) şi Gabriel Vlase (PSD Bacău)
  • Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea): Mirela Furtună (PSD Tulcea) şi Marian Oprişan (PSD Vrancea)
  • Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman): Carmen Dan – PSD Teleorman (pe locurile alocate femeilor) şi Adrian Ţuţuianu – PSD Dâmboviţa
  • Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea): Lia Olguţa Vasilescu(PSD Dolj) şi Paul Stănescu (PSD Olt)
  • Regiunea Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş): Natalia Intotero(PSD Hunedoara) şi Mihai Fifor (PSD Arad)
  • Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj): Doina Pană (PSD Bistriţa-Năsăud) şi Gabriel Zetea (PSD Maramureş)
  • Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu): Roxana Mînzatu (PSD Braşov) şi Bogdan Trif (PSD Sibiu)

Liviu Dragnea și-a început discursul cu reforma legilor justiției și a codurilor penale. Acesta a spus că va exista un calendar bine stabilit. De asemenea, Dragnea a mai spus și că se vor modifica legile de funcționare a serviciilor secrete.

„Trebuie să înţelegem că dezbaterea pe legile justiţiei şi de modificare a codurilor penale a ajuns la acest nivel de aversitate pentru că în spatele celor care nu doresc să fie adoptate aceste modificări, care se opun oricărei modificări raţionale stau beneficiarii sistemului ilegal de putere. Această dezbatere îşi va continua cursul, va fi dusă până la capăt, până la aprobare. Este un pas de modernizare a societăţii”, a susţinut liderul PSD.
Dragnea a mai spus și că toți cei care vor defăima țara și „expune România la riscuri” comit „o faptă gravă” și ar putea exista o lege în acest sens.
„România este un stat suveran, aşa scrie în Constituţie. Să nu uităm asta. Atunci când oameni politici, şefi de instituţii, voci cunoscute ale societăţii îşi sabotează cu bună ştiinţă ţara, (…) în aceste situaţii pierdem suveranitate, independenţă, demnitate, respect şi nu câştigăm nimic. Defăimarea propriei ţări este o faptă foarte gravă, care expune România la riscuri, la sancţiuni, la întârzieri şi la pierderea unor avantaje”, a afirmat Liviu Dragnea.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.