Cod portocaliu de ninsori și viscol în 7 județe

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

O avertizare de cod portocaliu de ninsori abundente și viscol a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Avertizarea este valabilă de luni seara pentru zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.

Ploi vor fi în vest și în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei. Ploi însemnate și intensificări ale vântului vor fi și în Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei.

Va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40 – 50 de litri pe metru pătrat. În judeţele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, local vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55-65 de kilometri la otă.

Cantităţi de apă de 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 de litri pe metru pătrat vor fi şi în Dobrogea şi vestul Olteniei. Îndeosebi în dimineaţa zilei de marţi, precipitaţii mixte se vor semnala local în Oltenia şi pe arii restrânse în Muntenia.

Peste 3.500 de pompieri din șapte judeţe care se vor afla sunt cod portocaliu de vreme rea au fost mobilizaţi de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

„Totodată, în judeţele unde, din experienţa anilor trecuţi, există posibilitatea producerii inundaţiilor sau a fenomenului de zăpor, echipaje ISU monitorizează cursurile de apă pentru identificarea şi eliminarea potenţialelor stări de pericol pentru comunităţi”, anunţă IGSU.

Pentru siguranţă, pompierii recomandă evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Înainte de plecare, să se asigure că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.