Cei șapte violatorii din Vaslui au primit pedepse mai mari. Sentința e definitivă

violatorii din vaslui
Foto: colaj adevarul.ro

Curtea de Apel Iași a hotărât ieri să majoreze pedepsele pentru cei șapte tineri din Văleni, care au violat o tânără de 18 ani.

Cea mai mare creștere a pedepsei, de un an și opt luni, a fost dictată în cazul celui care a racolat-o pe fată. Ovidiu Silviu Burada a primit, astfel, o condamnare de zece ani de detenție.

Magistrații ieșeni au respins apelul celor șapte condamnați în dosar, care fuseseră găsiți vinovați de Judecătoria Vaslui.

Andrei Paul Burlacu a fost condamnat la opt ani şi opt luni, astfel fiind majorată pedeapsa iniţială cu un an şi opt luni. Petrică Bolboceanu va sta opt ani și jumătate după gratii, în timp ce Silviu Avădanei a fost condamnat la opt ani de detenție.

Ceilalți condamnați au primit și ei pedepse mai mari: Bogdan Ionuţ Boicu, de la cinci ani şi opt luni de închisoare la şase ani şi jumătate, Alin Dumitru Rotaru, de la cinci ani şi opt luni de închisoare la şase ani şi patru luni, şi Ioan Surleac, de la cinci ani şi opt luni la şase ani de închisoare.

Mai mult, cei șapte tineri din Văleni sunt obligați să plătească victimei suma de 70.000 de lei, cu 20.000 de lei mai mult față de sentința precendetă.

Decizia magistraților ieșeni este definitivă, ei fiind condamnați pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate.

Recomandările editorilor GreatNews: